Frumoasa poveste a celor două jumătăți de soare reunite. Annie... Anyone, anytime, anywhere. „Annie Jr.” la Opera Comică pentru Copii

Musicalul prinde din ce în ce mai mult teren pe piața de spectacole din România. Din ce în ce mai mulți regizori, creatori, actori, muzicieni, cântăreți sunt atrași de această zonă magică, spectaculoasă și extrem de dificilă, o zonă care cere performanță maximă, multă muncă, dar și multă investiție financiară. Și totuși, de unde-de neunde, se găsesc oameni întreprinzători care să susțină aceste demersuri muzicale și artistice. Și astfel publicul din România începe să se bucure tot mai des de montări ale unor titluri celebre ale genului. Unele mai reușite, altele mai puțin - important este că se întâmplă, că există o deschidere și un început.

Una din instituțiile care se axează foarte mult pe producția de musical (pentru copii și tineret, ce-i drept, dar asta puțin importă) este Opera Comică pentru Copii care, de când o are pe Felicia Filip la cârmă s-a transformat precum omida într-un superb fluture multicolor. Titluri precum “The Sound of Music”, “School of Rock” sau “Matilda” fac deja furori printre spectatorii bucureșteni de toate vârstele, spectacolele sunt sold-out cu săptămâni, ba chiar luni înainte (și aici un mare bravo merită echipa de PR și comunicare condusă de Emil Pantelimon, dar și munca asiduă de organizare și promovare coordonată de Mădălin Guruianu), iar publicul revine de nenumărate ori să revadă spectacolele deosebite ale instituției.

Un asemenea titlu care se află deja la a doua stagiune este și “Annie Jr.”, o adaptare pentru o distribuție formată exclusiv din copii și tineri a musicalului “Annie” de Charles Strouse, Martin Charnin și Thomas Meehan, la rândul său inspirat de benzile desenate “Little Orphan Annie” din 1924, create de Harold Gray care și-a bazat creația grafică pe poemul “Little Orphant Annie” al poetului James Whitcomb Riley. Iată, deci, o pleiadă de surse, la care se adaugă și trei adaptări cinematografice ale musicalului originale - 1982 (cu Tim Curry, Carol Burnett și Bernadette Peters), 1999 (cu Kathy Bates) și 2014 (cu Jamie Foxx, Rose Byrne și Cameron Diaz). Cum ar fi putut să nu aibă succes povestea unei micuțe orfane din nebunii ani ‘30 ai secolului trecut, în New York-ul care abia își revenea după marele crah financiar și în care această fetiță, Annie, încearcă să-și caute părinții, intrând în tot felul de aventuri ce o vor conduce în final în sânul unei noi familii?! Adăugați la toate acestea și o partitură explozivă asezonată cu mult jazz, cu un strop de charleston și cu mult entuziasm tipic acelei perioade și aveți parte de rețeta unui triumf sigur. Și tot așa apare și montarea de la Opera Comică pentru Copii, în regia inventivei și talentatei Antoaneta Cojocaru, sub direcția muzicală impecabilă a Teodorei Jaworski, costumele superbe ale Iolandei Mutu și decorul luxuriant al lui Vladimir Turturică. Și să nu uitați că vorbim de varianta “junior” a musicalului, deci avem parte de o distribuție formată exclusiv din copii.

Ceea ce a reușit Antoaneta Cojocaru cu acest cast absolut fantastic este demn de toată lauda. Cu toate că nu este deloc ușor să lucrezi cu artiști de vârste fragede, regizoarea a izbutit să ajungă la sufletul interpreților și să intre in lumea lor fascinantă (pe care, de altfel, o păstrează mereu în ea însăși, Antoaneta fiind una din actrițele și regizoarele care întotdeauna îți dezvăluie o părticică ascunsă a copilului solar din ea), spre a le insufla inspirație și să-i ajute să scoată la suprafață personajele dorite care să spună cu coerență și logică povestea micuței Annie. Regizoarea a subliniat de-a lungul întregului spectacol că ceea ce se petrece cu orfana din New York este o istorie etern valabilă din punct de vedere spațial și temporal (aspect evidențiat și de proiecția finală a jocului de cuvinte “Annie. Anyone… Anytime… Anywhere)”, dar și prin proiectarea hărții României ca fundal al acestei sintagme, sugerând inclusiv o valabilitate națională a poveștii micuței orfane. În plus, un detaliu destul de major care ajută la potențarea dimensiunii emoționale a scenariului este introducerea personajului mamei lui Annie, sub chip de spirit aflat mereu în umbra fetiței, ajutând-o și ghidând-o. Trebuie să atrag atenția și asupra performanței actoricești și, mai ales, coregrafice a Sarei Ardeleanu, care a impresionat prin grație, prin naturalețea rostirii replicilor, prin eleganță și expresivitate a mișcărilor create de minunata coregrafă Cezara Blioju, cu care ne-am mai întâlnit în spectacolele Operei Comice pentru Copii. Nu în ultimul rând, Antoaneta Cojocaru și-a demonstrat inventivitatea regizorală prin artificiile schimbărilor de decor pe care le-a realizat lin, curgător, creând legături inventate de ea însăși pentru a nu permite pauze plictisitoare între scenele care se desfășoară aproape cinematografic.

Din punct de vedere al distribuției alese, Antoaneta Cojocaru este o fină cunoscătoare a personalităților, alegându-și interpreții nu doar pe criterii muzicale, ci și prin prisma psihologiei personajelor și a tipologiei fiecărui mic artist. Astfel, în rolul principal am avut bucuria de a o urmări pe una dintre micuțele mele interprete preferate, Iarina Popescu, pe care am admirat-o de nenumărate ori în “Sunetul muzicii” și “School of Rock”. Temperamentul vulcanic, asezonat cu clipe de inocență și dulceață reflectate în rostirea replicilor, în gesturile delicate și în privirea tandră, alături de un glas impresionant de puternic, dar care știe să și nuanțeze pasajele nostalgice din partitură, fac din Iarina Popescu o candidată ideală pentru a întruchipa un personaj atât de complex precum Annie. De asemenea, în relația cu celelalte personaje, mica artistă denotă maturitate și profesionism din punct de vedere scenic, două aspecte ce par insuflate atât de regizoare, cât și de cea care conduce pregătirea muzicală a acestor copii minunați, Teodora Jaworski. Charlize Maalouf, una din celelalte foarte tinere actrite-cântărețe obișnuite ale Operei Comice pentru Copii, i-a dat viață ingenuei și eleganței miss Grace, decretarea lui Warbucks. Cu un aer diafan, o voce pătrunzătoare și o distincte aparte, Charlize se dovedește încă o dată a fi un atu al trupei de copii din cadrul acestei exemplare instituții de spectacol muzical. Infama doamnă Hannigan, malefica directoare a orfelinatului new yorkez, a fost ingenios interpretată de Maria Răducanu, care i-a adăugat un farmec aparte printr-o evidențiere a caracterului isteric înecat în aburii alcoolului, fapt pe care l-a scos la suprafață cu ajutorul atitudinii șleampete, a părului vâlvoi, a mișcărilor haotice precum o păpușă cu încheieturi defecte și prin adaptarea vocii la un ton strident, însă doar în momentele de proză recitată, căci din punct de vedere muzical, ambitusul și forța glasului au entuziasmat publicul. Lily, cel de-al doilea personaj feminin negativ, a fost întruchipat de Adelina Baicu. Mica actriță a revelat o maturitate artistică și scenică așa cum rar am văzut. Nici nu este de mirare, fiind și ea, de asemenea, o “veterană” a trupei de copii de la OCC (ce roluri minunate face în “Sunetul Muzicii” și în “School of Rock”!). Asumarea aproape perfectă a acestei tipologii de escroace parvenite prin intermediul gesturilor languroase, a mișcării scenice caracteristice unui asemenea caracter, dar și momentele de interpretare vocală deosebită m-au convins, ca de fiecare dată că, asemeni Iarinei Popescu, am în față o potențială viitoare mare actriță și/sau cântăreață. 

În ceea ce privește evoluția părții masculine a spectacolului, în primul rând trebuie să aduc în discuție performanța lui Raul Rizoiu care a izbutit să aducă în fața publicului un Warbucks sigur pe sine, puțin (prea) agitat, echilibrând totuși gesticulația (ușor prea) emfatică cu o atitudine tandră în scenele de delicatețe față de Annie, viitoarea sa fiică adoptivă. Nici vocal, tânărul actor nu a fost mai prejos față de colegii săi, oferind câteva frumoase momente muzicale. Rooster, interpretat de David Blaj, s-a ridicat la nivelul partenerei sale, Lily (Adelina Baicu), dovedindu-se prin tonul vocii, prin accentul de mahala și prin mocnita violență fizică, un demn interpret al fratelui doamnei Hannigan. De altfel, împreună cu aceasta și cu Lily, au dat viață celebrului șlagăr “Easy Street” (poate cel mai cunoscut număr din întreg musicalul), amintindu-mi ușor (și fără a exacerba comparația) de trio-ul Tim Curry-Carol Burnette-Bernadette Peters din filmul realizat în 1982. Încă doi interpreți masculini mi-au atras atenția în mod deosebit. În primul rând este vorba de Tudor Cărbunaru, în rolul cățelului Sandy, un mic actor extrem de expresiv, dovedind o maximă seriozitate scenică și asumare a acestui rol deloc facil, un personaj fără replici articulate și care trebuie să facă față unor dificile cerințe de fizicalitate, pe care le-a executat cu asupra de măsură. Nu în ultimul rând, Maxim Budnaru a realizat o foarte comică portretizare a președintelui Roosevelt. Tocmai prin statură sa mignonă, alăturată unui joc scenic exploziv, cu o dicție foarte bună și cu o ghidușie aparte, Maxim mi-a demonstrat faptul că are un potențial foarte mare ca viitor actor. 

Pentru că am amintit deja de Teodora Jaworski, mă voi întoarce la această figură artistică deja emblematică pentru marile spectacole de musical pentru și cu copii de la Opera Comică. Nu poți să nu amintești și admiri munca enormă făcută cu atâta plăcere și bucurie de această minunată doamnă, ea însăși membră a Corului Madrigal, un excelent pedagog care știe exact cat și cum să lucreze cu copiii-artiști, lucru care, după cum se știe, nu este deloc simplu de făcut. Ei bine, Teodora Jaworski are acel fler, acel dar de a simți personalitatea fiecărui copil, de a-i pregăti atât individual, cât și ca ansamblu (două aspecte foarte diferite), având totodată și un extraordinar simț muzical, aspect revelat în modalitatea de interpretare vocală pe care o abordează tinerii interpreți.

Echipa creativă conține mai mulți membri pe care trebuie neapărat să îi amintesc, fiecare contribuind din plin la succesul spectacolului. Așadar, alături de Antoaneta Cojocaru, s-a aflat o tânără actriță, actualmente regizor tehnic al Operei Comice pentru Copii, Carla Mihai. În calitatea sa de asistent de regie, Carla se asigură ca la fiecare reprezentație totul să decurgă așa cum stă scris în caietul de regie, apropiindu-se în același timp de copii și coordonându-i la fel de frumos ca și regizoarea în sine. Am menționat deja și numele deosebitei coregrafe Cezara Blioju, cea care izbutește să se reinventeze de fiecare dată, cu fiecare spectacol și care, și de această dată, a dat un suflu dinamic deosebit distribuției de copii prin momentele de dans realizate. Nu în ultimul rând, Alin Popa, unul din cei mai ingenioși light designeri ai momentului, semnează crearea atmosferei întregului spectacol, știind să evidențieze de minune personajele și să decupeze scenele și momentele prin amestecul de culori din lumină.

În 2025 cred că este mai necesar ca oricând ca Bucureștiul să aibă asemenea instituții precum Opera Comică pentru Copii, care să se preocupe serios, organizat și în continuu de educația culturală și artistică a copiilor. Iată de ce, de fiecare dată când merg la un spectacol al instituției din Giulești, plec de acolo cu un sentiment de împlinire pentru că știu că măcar la OCC există o echipă și o trupă dedicată și interesată de dezvoltarea acestei laturi creative atât de importante în formarea publicului de mâine și a gustului acestuia. Totodată, țin să vă invit ca, de fiecare dată când aveți ocazia, fie că sunteți părinți, bunici, mătuși, unchi sau nu, să treceți pragul Operei Comice pentru Copii și să vă bucurați de frumusețea spectacolelor de acolo și să luați aminte la profesionalismul cu care sunt realizate.

Fotografii realizate de mediastaff.ro și preluate de pe pagina de Facebook a Operei Comice pentru Copii