Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews

Filmul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – 33 s-a lansat online

9/23/2024

0 Comments

 
Picture
La finalul vacanței de vară, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România lansează filmul ediției cu numărul 33 a festivalului “Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, care a avut loc în luna mai a acestui an.

Direcțiile din 2024 anunțate de Dan Dediu, directorul artistic al SIMN și președintele UCMR au fost muzica nouă pentru voce/voci (arii, lieduri, coruri), spectacolele în formate inedite (experiment, electroacustic, film mut și muzică live) şi comemorările: Mihail Andricu (50 de ani de la moarte), Cornel Țăranu – 90 și Liviu Dănceanu – 70.
La Sala Radio, în foyerul Operei Naționale București, la ARCUB, la Sala Studio a Teatrului Odeon și în sălile de concerte ale Universității Naționale de Muzică au fost programate concerte susținute de Orchestrele și Corul Academic Radio, Orchestra Concerto a UNMB, ansamblurile Profil, Archaeus, Game, devotioModerna din București, Couleurs și Cvartetul Arcadia din Cluj-Napoca, The Romanian Flute Ensemble din Timișoara, Trio Contrastes din Spania, recitaluri instrumentale, muzică electroacustică, un cineconcert, o operă de cameră, un spectacol muzical dedicat lui Franz Kafka, performance și un simpozion de muzicologie. Programul SIMN 33 a propus şi numeroase prime audiții de muzică românească instrumentală și vocală, semnate de Corneliu Dan Georgescu, Călin Ioachimescu, George Balint, Adrian Iorgulescu, Christian Alexandru Petrescu, Maia Ciobanu, Mihaela Vosganian, Livia Teodorescu-Ciocănea, Adina Dumitrescu, Cătălin Crețu şi alţii.

Filmul realizat de videojurnalistul Virgil Oprina prezintă într-un montaj dinamic, cele mai reprezentative momente ale celui mai important festival dedicat muzicii contemporane, din România, devenind un prețios documentar de arhivă dar și o carte de vizită a evenimentului care s-a impus de-a lungul timpului prin noutatea și calitatea creațiilor muzicale programate, ca un reper al vieții culturale românești. Atmosfera festivalului este surprinsă din interiorul și din afara scenei, filmul fiind presărat cu gânduri, opinii, evaluări și previziuni ale organizatorilor și muzicienilor. Contribuția artistică a semnatarului acestui film a adus în atenție la final, publicul, ale cărui reacții entuziaste sunt surprinse într-un montaj edificator, reprezentând încurajarea că muzica nouă atrage din ce în ce mai mulți oameni în sălile de concert și că aceștia o caută și o apreciază. Filmul devine astfel și o mărturie a succesului unui proces de apropiere a publicului de muzica contemporană, căruia Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România îi este dedicată prin numeroase proiecte.

Virgil Oprina este, începând cu anul 2003, realizatorul unic al filmelor festivalului „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” al UCMR. Din 1990 până în prezent a desfășurat activități de videojurnalism cultural, fotografie, producţie video, social media, multimedia, programe TV, interpretare muzicală, cronică muzicală, cercetare şi pedagogie de nivel universitar în domeniul Sunet Film, Istoria Muzicii, Coloană Sonoră de Film și Televiziune etc. Este membru al Uniunii Cineaștilor din România și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

https://ucmr.org.ro/saptamana-internationala-a-muzicii-noi/

Filmul SIMN 2024
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    February 2026
    January 2026
    December 2025
    November 2025
    October 2025
    September 2025
    August 2025
    July 2025
    June 2025
    May 2025
    April 2025
    March 2025
    February 2025
    January 2025
    December 2024
    November 2024
    October 2024
    September 2024
    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All
    Arta
    Enescu
    Music
    Muzica

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews