Elegantul zbor de succes al rândunicii din Cluj spre București. „La Rondine” cu Opera Maghiară din Cluj la Bucharest Opera Festival, ediția a III-a – All Puccini Edition

Cine și-ar fi putut închipui în primii ani ai secolului al XX-lea că un geniu al dramei și al tragediei lirice precum Giacomo Puccini ar putea fi tentat și atras înspre genul operetei, considerat de publicul italian drept unul minor, sub demnitatea unui iubitor de operă, darămite a unui compozitor. Și totuși, după succesul fulminant din 1910 al dramei sale cu happy-end, “La Fanciulla del West”, Puccini a ajuns și la Viena unde l-a cunoscut pe Franz Lehar, cel mai prodigios compozitor de operetă al acelei perioade. Cei doi au legat o relație de prietenie și astfel, compozitorul italian s-a trezit că acceptă o comandă pentru o operetă din partea directorilor de la Carlstheater.

Desigur că pentru Puccini, această comandă a reprezentat o frumoasă provocare, căci, deși lucrul pentru “La Rondine” a durat mai bine de doi ani, cu pauze intermediare considerabile, rezultatul a fost o lucrare de o eleganță, frumusețe și de un rafinament cum rar întâlnești în lumea operei italiene. În ciuda faptului că nu a fost primită în mod strălucit de publicul de la premiera din 1916 de la Cazinoul din Monte-Carlo, care a considerat-o mult prea ambiguă (nefiind, de fapt, nici operă per se, dar nici operetă), a reușit să fie reprezentată de câteva ori și în Italia, în SUA, înainte de a fi dată uitării până de foarte curând. Și ce păcat că până și în ziua de astăzi, “La Rondine” este, poate, cea mai puțin montată și cunoscută lucrare pucciniană. Melodicitatea sa este una cu totul specială, folosirea unor dansuri moderne la vremea compoziției sale o fac să se apropie, într-adevăr, de genul mai ușor al operetei, însă există și numeroase pagini de un lirism și un dramatism înduioșătoare (ba chiar se pot sesiza ecouri din prima sa perioadă, în special din “Manon Lescaut”). Sigur că povestea poate părea superficială, poate chiar fi asemănată cu cea din “La Traviata” (însă cu un final mult mai puțin tragic), cu toate acestea paginile muzicale dedicate fiecărui personaj și a creării relațiilor dintre ele sunt de o frumusețe răpitoare.

Iată de ce a constituit o bucurie pentru melomanii împătimiți de Puccini reprezentația Operei Maghiare din Cluj care a prezentat în premieră absolută pentru scena bucureșteană această bijuterie târzie pucciniană care este “La Rondine”. Producția, deși nu la fel de luxoasă sau frapantă vizual ca altele precum cea de la MET, aduce în prim-plan un melanj de Art Nouveau (vezi decorul din primul act) și de atmosferă a anilor ‘50 (prin intermediul frumoaselor și coloratelor costume feminine). Regia este una realizată cu atenție la detalii, cu accent pe jocul scenic al protagoniștilor, regizorul Ferenc Anger reușind să lucreze cu fiecare din ei în parte spre a le trasa linia personală a rolurilor, un lucru nu foarte des întâlnit în regia de operă. În plus, în actul al doilea s-a observat faptul că și fiecare membru al corului își cunoștea foarte bine rolul și poziția în spațiu, creându-se chiar situații comice și teatrale (din nou, un lucru rar văzut într-un spectacol de operă). Revenind la scenografie, am putut remarca atenția la detalii data de artistul vizual Zöldy Z Gergely care a recreat rând pe rând un fermecător salon Art nouveau, un luxuriant interior de local francez și, nu în ultimul rând, o fermecătoare fermă unde mărul, simbolul etern feminității ispititoare, tronează falnic. Nu pot să nu remarc simbolistica acestui ultim act în care regizorul a ales în mod special evidențierea acestui pom cu care diavolul a lucrat prin femeie și care, de fapt, este în opoziție cu atitudinea Magdei față de Ruggero atunci când alege nu să îl ispitească pe un drum al pierzaniei, ci face sacrificiul suprem în a-l lăsa liber. Poate nu întâmplător ultimul gest al tânărului  este să ia toporul și să lovească tocmai în acest măr, distrugând orice urmă de tentație, dar și îndepărtând orice amintire a Magdei. O altă soluție ingenioasă, atât din punct de vedere vizual, cât și metaforic, a fost cea din finalul celui de-al doilea act când Magda, singură în Bullier-ul părăsit de invitați rămâne nemișcată la masa unde a cunoscut iubirea, în timp ce în jurul său părți din decor se desprind și cad cu zgomot, sugerând parcă destrămarea propriului său “eu”, dar anunțând și finalul dramatic al relației sale cu tânărul Ruggero.

Așa cum ne-a obișnuit încă de la prima ediție, Opera Maghiară din Cluj a adus în acest spectacol artiști foarte talentați, poate mai puțin cunoscuți publicului bucureștean, dar care fac cinste lumii operei din România. În primul rând, personajul titular, “rândunica” Magda de Civry a fost întruchipată de Covacinschi Yolanda. O soprană cu un glas dulce și cristalin, cu acute bine atacate și susținute, cu un registru mediu și grav echilibrate, solista operei maghiare a oferit o interpretare complexă și delicată, totodată, atât din punct de vedere vocal, cât și actoricesc. Eleganța prezentei sale scenice, dar și partea ușor comică pe care a abordat-o în special în primul act, dezinvoltura jocului și frumusețea cu care a redat cele două arii ale Magdei, precum și duetele cu Ruggero, mă fac să afirm că ne-am bucurat de una dintre cele mai talentate si remarcabile soprane din România la ora actuală. Cu siguranță voi urmări și viitoare spectacole ale Operei Maghiare din Cluj spre a o descoperi și în alte roluri. Alături de ea a revenit pe scena bucureșteană tenorul Pataki Adorján. După succesul fulminant repurtat în a treia seară de festival împreună cu Opera Maghiară de Stat din Budapesta în rolul Des Grieux din “Manon Lescaut”, tenorul clujean a oferit o altă latură interpretativă a sa, la același înalt nivel vocal și artistic. De data aceasta ne-am putut bucura din plin de talentul său actoricesc, dat fiind faptul că am avut parte de un spectacol complet, nu de o operă semi-staged. Ruggero Lastouc este unul din rolurile deloc facile scrise de Puccini pentru vocea de tenor, oferindu-i lui Pataki Adorján un nou prilej de a-și etala frumoasele și indiscutabilele calități vocale. Adăugând la acestea și un joc degajat, plin de acel avânt al tinereții necesar unui asemenea rol, tenorul clujean a avut o prestație scenică admirabilă, fiind recompensat cu aplauzele furtunoase ale publicului. Sperăm să îl revedem la București invitat în spectacolele instituției din capitală.

Cuplul eminamente comic din “La Rondine” le-a fost încredințat lui Antal Lívia și Bardon Tony. Tânăra soprană din Cluj a fost Lisette, camerista Magdei, tipologia de subretă din spectacolele de operetă, iar interpreta a știut să aducă la suprafață tot umorul și toate aspectele vioaie ale unui asemenea tip de rol. Lejeritatea vocii sale în registrul acut, caracterul ludic care o caracterizează în jocul scenic, asumarea absolută din punct de vedere actoricesc al acestui personaj au permis publicului să fie fermecat și amuzat totodată de o interpretare deosebită, atât vocal cât și teatral. Partenerul său, Bardon Tony, a îmbrăcat haina poetului Prunier, acest tenor de factură bufă, cu o ușurință a giumbușlucurilor vocale, cu o plăcere a jocului, armonizându-se perfect cu partenera sa în duetele cu această, oferind o delectare auditivă publicului încântat de modalitatea în care a abordat acest rol simpatic și deloc ușor. Rambaldo Fernandez, patronul Magdei, a beneficiat de frumoasa și puternica interpretare a lui Balla Sándor, un bariton cu un glas pătrunzător, amplu, dar și cu abilități actoricești aparte prin care a redat statutul social înalt și aerul sever al acestui bogătaș aspirant la inima rândunicii Magda. O mențiune specială o am la adresa celor trei soliste - Pataki Enikő, Hary Judit și Székely Zsejke - care au interpretat deosebit de asumat și cu foarte mult umor atât pe Yvette, Bianca și Suzy din primul act, cât și pe grizetele a Georgette, Gabriella și Lolette din actul al doilea. Au fost remarcabile prin ușurința și seriozitatea cu care au abordat actoricește aceste șase roluri, scoțând în evidență partea comică a acestei opere fermecătoare. Au completat admirabil distribuția Szilágyi János (Périchaud), Ádám János (Gobin), Sándor Árpád (Crébillon), Oláh Csongor (excepțional în simpaticul rol al pianistului), Peti Tamás Ottó (Majordomul), Mányoki László (Rabonnier), Rétyi Zsombor (Adolfo), Fülöp Tímea (O voce), Pop Radu, Székely Dániel (Chelneri).

Corul Operei Maghiare din Cluj Napoca a avut un aport însemnat de-a lungul întregului al doilea act, pe parcursul căruia a demonstrat că este un ansamblu vocal bine pregătit din punct de vedere muzical de maestrul Kulcsár Szabolcs, și ai cărui membri reușesc să fie și actori foarte talentați. Nu în ultimul rând, vreau și trebuie să scot în evidență unul din cele mai importante atribute ale serii - orchestra insititutiei clujene care a strălucit indiscutabil sub bagheta maestrului Horváth József, un dirijor de un rafinament deosebit care a știut să își pună în valoare atât ansamblul, cât și soliștii, oferindu-le mereu avantajul desfășurării vocale, fără să îi acopere în vreun moment.
 
Iată, așadar, o nouă bucurie vizuală și auditivă de care ne-am putut bucura în cadrul acestei cea de-a treia ediții a Bucharest Opera Festival, datorită prezenței artiștilor și întregii echipe a Operei Maghiare de Stat la București, o instituție și un ansamblu care a demonstrat încă o dată că o astfel de reprezentație, realizată cu multă seriozitate și cu asumare din partea tuturor va obține un succes fulminant așa cum s-a întâmplat în cazul acestei “La Rondine”, o operă care va rămâne în gândul și sufletul celor care au fost în sală. 

---

Opera Maghiară din Cluj Napoca

La Rondine de G. Puccini
Libretul italian de Giuseppe Adami, bazat pe un libret de Alfred Maria Willner și Heinz Reichert

Regie Ferenc Anger
Artist vizual Zöldy Z Gergely
Maestru de cor Kulcsár Szabolcs
Concertmaestru Barabás Sándor, Ferenczi Endre
Corepetitor Incze G. Katalin, Horváth Zoltán
Sufleur Kostyák Júlia
Regia tehnică Venczel Péter
Asistent regie Jancsó Hajnal

Distribuție


Dirijor: Horváth József


Magda de Civry
Covacinschi Yolanda

Ruggero Lastouc
Pataki Adorján

Rambaldo Fernandez
Balla Sándor

Lisette
Antal Lívia

Prunier
Bardon Tony
Yvette
Pataki Enikő

Bianca
Hary Judit

Suzy
Székely Zsejke

Périchaud
Szilágyi János

Gobin
Ádám János

Crébillon
Sándor Árpád

A zongorista
Oláh Csongor

Maggiordomo
Peti Tamás Ottó

Georgette
Pataki Enikő

Gabriella
Hary Judit

Lolette
Székely Zsejke

Rabonnier
Mányoki László

Adolfo
Rétyi Zsombor

Una voce
Fülöp Tímea

Pincérek
Pop Radu, Székely Dániel


și cetățeni, studenți, pictori, doamne și domni eleganți, grizzly, florari, dansatori.

Cu participarea corului și orchestrei Operei Maghiare.

Credit foto: Andrei Grigore