Delicatețea japoneză și simfonismul italian al verismului. „Madama Butterfly” cu Opera Națională București la Bucharest Opera Festival, ediția a III-a - All Puccini Edition

Operele de maturitate ale lui Puccini conțin acel sâmbure puternic de simfonism, de amplitudine orchestrală din care poți cu ușurință să extragi pagini întregi care, chiar și lipsite de voci și de text, ar reuși să stea în picioare singure și să transmită un imens ocean de emoții. De altfel, aici rezidă și geniul maestrului de la Lucca- în ușurința cu care a creat aceste capodopere în care partitura orchestrei reprezintă un personaj de sine stătător ce se împletește de minune cu personajele umane de pe scenă. Pe lângă caracterul acesta luxuriant al orchestrației, o altă caracteristică a creațiilor mai târziu pucciniene este și influența puternică a sonorităților orientale, fie că vorbim de muzică din Japonia, China sau cea a amerindienilor.

De altfel, asemenea armonii în minor și cu o anumită senzualitate venită din îndepărtatele tărâmuri ale lumii sunt prezente, ce-i drept mai modest, și în lucrările sale de tinerețe. Însă începând cu “Madama Butterfly”, pasiunea și interesul compozitorului pentru țări precum cele menționate mai sus devine din ce în ce mai puternic. Însăși prietenia sa cu soția ambasadorului Japoniei și faptul că a descoperit prin intermediul acesteia muzica tradițională niponă spune multe despre deschiderea și reorientarea sa în ceea ce privește paleta largă muzicală pe care începe să o abordeze. Astfel apar capodopere precum delicata tragedie a lui Cio-Cio-San, aventuroasa dramă a minerilor din California și a barmaniței Minnie ori impresionantă legenda scenică din îndepărtată Chină în care o prințesă încăpățânată duce spre moarte toți pretendenții, în afara unuia singur. Iată, deci, perioada componistică în care se încadrează una dintre cele mai frumoase, expresive și emoționante creații din întreaga istorie a teatrului liric - “Madama Butterfly”.

Desigur, într-un festival cum este Bucharest Opera Festival, mai ales aflat la o ediție omagială pentru maestrul de la Lucca, nu avea cum să lipsească un asemenea titlu ca cel amintit mai sus. Și ce bucurie mai mare pentru publicul bucureștean, dar și pentru Opera Națională București, dacă nu o reprezentație autohtonă, chiar a instituției-gazdă, astfel încât să ne mândrim cu o distribuție predominant “a casei”?! Montarea lui Jean Rînzescu are o vechime de 70 ani (împliniți chiar în acest an) și totuși este mai proaspătă și mai fermecătoare decât multe alte variante refăcute ori moderne. Ceea ce subliniază faptul că maestrul Rînzescu a reușit la momentul respectiv, în 1954, să creeze o capodoperă care a putut rezista trecerii timpului prin autenticitate, coerență dramatică, logică scenică și, în același timp, prin modernitatea care, iată, se menține și astăzi. De asemenea, costumele extraordinar de bine lucrate în detaliu, create de Elena Feodorov, precum și decorurile frumos realizate ce îi aparțin lui Theodor Kiriakoff Suruceanu în adaptarea lui arh Cătălin Ionescu-Arbore contribuie într-o foarte mare măsură la succesul pe care spectacolul îl are la public de atâția zeci de ani. Desigur, nu trebuie să uităm asistența de regie de astăzi care se îngrijește ca reprezentațiile să aibă o continuitate frumoasă prin păstrarea ideilor regizorale.

---

Cea de-a patra seară a Bucharest Opera Festival a însemnat, deci, “Madama Butterfly” într-o distribuție de excepție. Pentru prima dată am avut bucuria enormă de a o urmări și asculta pe Bianca Mărgean în rolul titular. Cio-Cio-San în interpretarea ei a căpătat noi valențe artistice și emoționale printr-o interpretare care va rămâne mult timp în sufletul meu și al publicului prezent. Ingenuitatea, blândețea, delicatețea și rafinamentul mișcării scenice și al gesturilor atent studiate i-au permis să creeze un portret scenic ideal al micuței gheișe. În plus, statura și frumusețea sa au adăugat credibilitate în momentul rostirii replicii “am cincisprezece ani”. Din punct de vedere vocal, Bianca Mărgean a demonstrat încă o dată (dacă mai era nevoie) că este una dintre cele mai ample, frumoase, puternice și expresive voci de soprană din România. Aria “Un bel di vedremo” a căpătat noi valențe dramatice, printr-o frazare deosebită și o dicție atent studiată, în timp ce scena “Che tua madre dovra” și aria finală, “Tu, tu, piccolo iddio” a căpătat noi înțelesuri, căci în interpretarea sa, Bianca Mărgean a pus tot patosul și toată suferința unei mame - un lucru făcut cu mult mai multă ușurință ținând cont că ea însăși este mamă, fapt ce se simte și se vede din modalitatea în care a interacționat cu interpretul copilului său (o mențiune foarte importantă pentru Mihai Andrei Braun, cel mai natural, credibil și fascinant interpret al acestui rol din toți cei pe care i-am urmărit în acesată montare). Alături i-a fost tânărul și foarte talentatul tenor de la Chișinău, Dumitru Mîțu. L-am remarcat încă de la începutul acestei stagiuni, când a avut un debut fulminant pe scena ONB, în rolul lui Lenski, din “Evgheni Oneghin”. Iată că de această dată a strălucit din nou, de data asta într-un rol de cu totul altă factură, aflat în alt registru, dar căruia i-a imprimat aceeași pasiune, aceeași dedicare, aspecte observabile în emisia vocii, în ușurința cu care a jonglat cu partitura deloc facilă, oferind câteva momente de mare intensitate, dintre care amintesc aria “Dovunque al mondo”, duetul din actul 1, “Bimba, non piange” și aria din actul al doilea, “Addio, fiorito asil” (aici, cu mențiunea că a dat dovadă de o delicatețe și o dulceață aparte a glasului). De asemenea, un alt lucru pe care îl apreciez la Dumitru Mîțu este bucuria jocului, pe care am observat-o și de această dată prin gesturile nonșalante și ușor superioare cu care și-a construit și caracterizat personajul, ofițerul Benjamin Franklin Pinkerton, acest american superficial ale cărui decizii duc la o tragedie profundă. 

Alexandru Constantin a fost cel care l-a întruchipat pe consulul SUA în Japonia, Sharpless. Aflat la prima sa întâlnire cu acest rol, tânărul bariton a avut parte de un debut ireproșabil, atât din punct de vedere al interpretării actoricești, cât și a celei vocale. Frumusețea timbrului său catifelat, îmbinată cu o forță impresionantă care reușește mereu să îl ducă plutind peste acordurile orchestrei, oricât de puternice, fac din Alexandru Constantin un preferat al scenei bucureștene. Cu adevărat am putut să analizez caracterul personajului în interpretarea acestui solist, datorită blândeții și candorii sale care parcă a subliniat simbolistica numelui - Sharpless, “cel fără de ascuțimi”. Încheie cvartetul personajelor principale Suzuki, camerista si confidenta lui Cio-Cio-San în care ne-a bucurat cu prezența ei mignonă și delicată foarte talentata mezzo-soprană Mihaela Ișpan. Câtă dulceață și frumusețe au răsunat în momentele sale solistice, dar și în duetul florilor alături de Bianca Mărgean ori în terțetul dramatic din actul al doilea, împreună cu Alexandru Constantin și Dumitru Mîțu. Cât patos din punct de vedere actoricesc a emanat jocul său caracterizat de gesturi tipice femeilor japoneze, dar și de fermitatea în relația cu Goro. O interpretare pe măsura partenerilor săi și a întregului spectacol.

Reprezentația a fost frumos întregită și de ceilalți soliști care și-au dat măsura talentului lor: Andrei Lazăr (foarte expresiv, atât vocal, cât și actoricește, în rolul intrigantului pețitor Goro), Stanca Maria Manoleanu (șarmantă și convingătoare în scurtul, dar însemnatul rol al lui Kate Pinkerton), Marius Boloș (credibil și furibund prin vocea sa profundă și tunătoare, în chip de unchi Bonzo), Daniel Filipescu (o apariție demnă de semnalat în rolul prințului Yamadori), Damian Vlad (impresionantă voce, așa cum am mai spus-o, și în această scurtă apariție de Comisar Imperial) și Mihai Iacob (potrivit ales în rolul Ofițerului Stării Civile). Și chiar dacă nu a fost atât de prezent precum în celelalte opere, corul Operei Naționale București (cu un număr mai redus de membri, așa cum cere partitura) a avut o performanță bună și lăudabilă, în special în acel dulce și delicat “Cor murmurat” din finalul primului tablou al actului al doilea.

---

Și dacă tot suntem la capitolul muzical, cum aș putea trece cu vederea orchestra Operei Naționale din București care s-a întrecut pe sine, având una din cele mai admirabile performante interpretative din ultimul timp. Fapt care mi-a confirmat cât de important este rolul pe care dirijorul îl joacă într-o seară, într-o reprezentație. Așadar, maestrul Cristian Mandeal a revenit la pupitrul ansamblului bucureștean și a oferit o variantă personală a partiturii lui Puccini, în care a evidențiat din plin simfonismul acesteia, însoțind totuși cu atenție soliștii și ajutându-i să le fie puse în valoare calitățile vocale. Ca de fiecare dată, a fost o reală plăcere să ascult orchestra ONB sub bagheta maestrului Mandeal care reușește cu fiecare prezență a sa să îmbunătățească exponențial performanța acestui ansamblu cu reale posibilități interpretative, dar care nu este mereu exploatat la maxim.

O nouă seară, o nouă bucurie, un nou val de emoții și pasiune tipic pucciniană pe scena Operei Naționale din București, cu ocazia acestei “All Puccini Edition” a evenimentului Bucharest Opera Festival. O reprezentație îndelung aplaudată a uneia dintre cele mai tulburătoare creații ale maestrului de la Lucca pe care și publicul din toate colțurile țării o vor putea admira datorită demersului neobositei și dedicatei Claudia Robu, producător al serilor de operă oferite de TVR Cultural care a decis că seara de 10 iunie 2024 merită să ajungă în casele iubitorilor de operă, pe micile ecrane. Așadar, în toamnă vă invit să nu ratați transmisiunea înregistrării acestui spectacol cu adevărat deosebit.

---

Madama Butterfly
de Giacomo Puccini
Libretul: Luigi Illica și Giuseppe Giacosa

Regie Jean Rânzescu
Decor Theodor Kiriakoff Suruceanu
Costume Elena Feodorov
Adaptare scenografică Cătălin I. Arbore
Maestru de cor Daniel Jinga
Asistent de regie Alexandru Nagy

Distribuție:


Dirijor: Cristian Mandeal – invitat


Butterfly
Bianca Mărgean


Pinkerton
Dumitru Mîțu


Suzuki
Mihaela Ișpan


Kate Stanca
Maria Manoleanu


Sharpless
Alexandru Constantin – debut


Goro
Andrei Lazăr


Yamadori
Daniel Filipescu


Bonzo
Marius Boloș


Comisarul imperial
Damian Vlad


Ofițerul stării civile
Mihai Lazăr

Copilul
Mihai Andrei Braun

Credit foto: Andrei Grigore