Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews

Concursul Enescu 2024: Repetiții deschise publicului la Masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de Maestrul Cristian Măcelaru

9/20/2024

0 Comments

 
Picture
Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, a inclus, în premieră în programul Concursului Internațional George Enescu, și un masterclass de interpretare dirijorală și aprofundare în studiul muzicii.
Dintre cei 42 de dirijori din 22 de țări care au aplicat pentru acest masterclass, doar 6 s-au calificat și vor ajunge la București, iar sesiunile de masterclass ce vor avea loc la Ateneul Român în perioada 23 – 26 septembrie 2024, de la ora 10:00 la 12:30 și de la 17:00 la 20:00, vor fi deschise publicului, în limita locurilor disponibile puse la dispoziție de organizator.
 
Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
 
45 de dirijori din 22 de țări precum Italia, Australia, Coreea de Sud, Grecia, Africa de Sud, SUA, Mexic, Japonia, Hong Kong, Franța, România, China, Germania, Polonia, Maroc, Olanda, Brazilia, Croația, Macedonia de Nord, Spania, Singapore și Elveția au aplicat pentru participare activă la prima ediție a masterclass-ului de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru în cadrul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, însă doar două dirijoare și patru dirijori cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani au fost selectați pentru a urca la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, în prima ediție a Masterclass-ului.
 
Dirijoarele Eu-Lee Nam (Coreea de Sud, 34 de ani) și Ana Spasovska (Macedonia de Nord, 25 de ani), alături de Kyrian Friedenberg (SUA, 25 de ani), Omar El Jamali (Maroc, 32 de ani), Harris Han (SUA, 24 de ani) și Alex Amsel (SUA, 33 de ani) sunt cei 6 tineri selectați să lucreze alături de maestrul Cristian Măcelaru și Orchestra Română de Tineret timp de o săptămână la București, în perioada 23 – 27 septembrie 2024.
Picture
După modelul de funcționare al Concursului Internațional George Enescu, inspirat de viața artistului al cărui nume îl poartă, masterclass-ul de interpretare dirijorală, instrumentală și aprofundare în studiul muzicii reprezintă o platformă unde tinerii muzicieni, instrumentiști sau dirijori, sunt ghidați în dezvoltarea unei cariere de succes în domeniul muzicii clasice, prin exersarea și îmbunătățirea abilităților interpretative și de comunicare.
 
Vineri, 27 septembrie 2024, ora 18:00, la Ateneul Român, trei dintre cei șase dirijori participanți la masterclass-ul de interpretare dirijorală și aprofundare în studiul muzicii vor urca la pupitrul Orchestrei Române de Tineret pentru a dirija, alături de maestrul Cristian Măcelaru, Concertul de închidere al Concursului Internațional George Enescu.
 
În program vor fi prezentate lucrări din repertoriul româno-francez universal, într-un regal muzical ce va cuprinde lucrări de George Enescu, Dan Dediu, Hector Berlioz, Claude Debussy și Igor Stravinski.
Picture

 
Concursul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
 
Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
 
Organizator: ARTEXIM
 
Co-organizator: Fundația ArtProduction
 
Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București și ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București
 
Partener principal: Rompetrol
 
Parteneri: Purcari, ONE, SANADOR, Mobexpert, Senia Music, La Mama, Althaus, RetuRo, Nazzuro Aqua, L’Or, Electrecord, Fundația Motivation România, Fundația Special Olympics, Climb Again
 
Parteneri instituționali: Filarmonica „George Enescu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Cultural Român, Muzeul Național “George Enescu”, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Institutul Italian de Cultură București, Institutul Francez București, Filarmonica Arad, Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău, Filarmonica “Lyra - George Cavadia” Brăila, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Moldova din Iași, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” din Satu Mare, Filarmonica Banatul din Timișoara, Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta - Turnu Severin, Romanian Chamber Orchestra, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București, Colegiul Național de Muzică "George Enescu"
 
Partener servicii juridice: Țuca Zbârcea și Asociații
 
Partener de mobilitate: Blue
 
Cu sprijinul: Asociația Artiștilor Lutieri din România, Paradigma Film, Compania Națională Aeroporturi București, Casa de flori
 
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Picture
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    February 2026
    January 2026
    December 2025
    November 2025
    October 2025
    September 2025
    August 2025
    July 2025
    June 2025
    May 2025
    April 2025
    March 2025
    February 2025
    January 2025
    December 2024
    November 2024
    October 2024
    September 2024
    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All
    Arta
    Enescu
    Music
    Muzica

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews