Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis

Compozitorul şi profesorul Dan Buciu a încetat din viațǎ. "În cazul meu, compozitorul și pedagogul sunt una și aceeași persoană pentru că în zona pedagogică am idei creatoare" (Dan Buciu)

3/24/2025

0 Comments

 
Picture
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România anunță cu tristețe despărțirea de unul dintre cei mai marcanți membri ai săi, compozitorul și teoreticianul Dan Buciu, personalitate binecunoscută a mediului academic, atât prin activitatea sa creatoare cât și prin uriașul har didactic de care numeroși muzicieni s-au bucurat în perioada studiilor lor universitare.
Născut în 1943 la Bucuresti, Dan Buciu a absolvit Conservatorul din capitală în 1968. A participat la Internationale Ferienkurse de la Darmstadt (1970, 1982), unde a frecventat cursurile lui Ligeti, Stockhausen, Maderna, Kontarsky. În 1992 și-a obținut doctoratul în muzicologie. În anul 2009, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Arte a Universităţii "Ovidius" din Constanţa.

A fost profesor de armonie, forme și analize muzicale și conducător de lucrări doctorale la Universitatea Națională de Muzică din București și rector al acesteia în perioada 2000-2008. A susținut conferințe în S.U.A. (Universitățile din New York și Urban-Champaign, Illinois, 1994) și cursuri de vară în Franța (Antun, 1996). A fost distins de mai multe ori cu premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, din partea căreia, în anul 2021 a primit Marele Premiu pentru întreaga activitate. De curând a fost recompensat cu Premiul Marin Constantin în cadrul Galei aniversare "Marin Constantin 100", desfășurată pe 27 februarie 2025. A fost coordonator al secției de muzică vocală a UCMR și director artistic al festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi în perioada 2013-2015.

Creația sa, de factură neoclasică, se caracterizează printr-un limbaj modal, uneori de inspirație folclorică, alteori de construcție proprie. O selecție a titlurilor reprezentative cuprinde lucrările simfonice Lespezi, Scene pentru orchestră, Suita românească, Antinomii, Cristiane, cantata Iarba pământului, Concertul pentru orgă și orchestră, ciclul de lieduri Lyrica mundi, ciclul Înțeleptul și poezia, piesele camerale Neliniști, Schițe pentru un autoportret iar din creația corală, Remember Hiroshima pentru cor și bandă magnetică, Ana lui Manole pentru cor și instrumente populare cu mișcare scenică, Sonet pentru flaut, orgă și cor mixt pe versuri de Rilke, Jocuri pentru pacea planetei pentru cor de copii etc. A elaborat volume de armonie tonală și modală, de analiză, a scris articole și cronici, evocări și multe alte texte cu profil educațional-muzical.

Realizările compozitorului și profesorului Dan Buciu, implicarea sa activă în viața muzicală românească, cunoștințele pe care le-a lăsat tuturor studenților și doctoranzilor lui, contribuția însemnată pe care a avut-o la impulsionarea și dezvoltarea muzicii corale românești sunt merite ce rămân în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut direct sau indirect, pentru care Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România îi va aduce un constant omagiu.

La plecarea sa din această lume, merită pomenită o mărturisire de suflet pe care Dan Buciu a făcut-o într-un interviu acordat revistei Muzica a UCMR în anul 2016, dezvăluind secretul unei vieți împlinite: „În cazul meu, compozitorul și pedagogul sunt una și aceeași persoană pentru că în zona pedagogică am idei creatoare. Așadar, eu n-aș putea să separ aceste două componente pe care le consider, într-o egală măsură, atributele mele fundamentale. Și vreau să vă spun că am avut o viață profesională minunată pentru că am făcut exact ceea ce mi-a plăcut; este un privilegiu pe care nu știu câți oameni îl au.”
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    September 2025
    August 2025
    July 2025
    June 2025
    May 2025
    April 2025
    March 2025
    February 2025
    January 2025
    December 2024
    November 2024
    October 2024
    September 2024
    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All
    Arta
    Enescu
    Music
    Muzica

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis