Comedia umană în trei opere pucciniene. “Il Trittico” cu Opera din Brașov la Bucharest Opera Festival, ediția a III-a - All Puccini Edition

Geniul lui Giacomo Puccini și intuiția sa legată de subiectele care ar putea stârni interesul publicului său erau aproape nelimitate, tot așa cum și resursele sale de melodii păreau fără final. Una după alta, creațiile sale ating diverse profunzimi ale sufletului uman, sondează varii povești de viață, care mai de care mai duioase ori pline de violență. Pe alocuri, găsim chiar umor în cantități destul de însemnate (vezi mare parte din “La Boheme” sau momente din “Madama Butterfly”), toate aceste aspecte formând baza unora dintre cele mai pasionante și pasionale opere din întreg repertoriul. Însă Puccini a simțit că parcă nu era destul ceea ce crease până la începutul secolului al XX-lea, așa că în 1904 a început să se gândească la a crea un set de opere într-un act, idee pornită de la succesul lui Mascagni cu “Cavalleria Rusticana”. Astfel a început creația uneia dintre cele mai puternice compoziții ale sale - “Il Trittico” - o serie de 3 opere într-un act, legătura dintre acestea fiind motivul unei crime sau morți ascunse.

Cu toate că reprezentațiile Tripticului complet sunt foarte rare la nivel mondial (cu toate că fiecare din cele trei opere sunt reprezentate, dar aproape niciodată împreună, așa cum și-a dorit compozitorul), iată că în România ne putem mândri cu o asemenea montare care a fost realizată de Opera din Brașov. Este vorba de trei viziuni regizorale diferite care, totuși, au legătura comună a muzicii lui Puccini (desigur, preferabil ar fi fost să existe și o unitate de linie regizorală, însă ne bucurăm că Tripticul este totuși în repertoriul unei instituții românești). Instituția din orașul de la poalele Tâmpei a răsfățat publicul cu un spectacol deosebit prin care a reușit să redea atât pasiunea înflăcărată a partiturilor pucciniene, cât și să reflecte diversitatea sentimentelor umane mai mult sau mai puțin plăcute și luminoase prin intermediul interpreților de renume care au completat distribuția. Pornind de la tragica “Il Tabarro”, trecând prin duioasa “Suor Angelica” și încheind cu efervescenta “Gianni Schicchi”, cele trei opere au permis publicului să se bucure și de calitățile și abilitățile vocale aparte ale tuturor soliștilor.

Lucrarea care deschide în mod tradițional acest “Il Trittico” este “Il Tabarro” (“Mantaua”). Libretul realizat de Giuseppe Adami are la bază piesa “La Houppelande” de Didier Gould și spune povestea întunecată a unui triunghi amoros format din Michele, căpitanul unei barje de marfă de pe Sena, soția sa, Giorgetta, și muncitorul Luigi. Așadar, un subiect potrivit cu verismul, curentul muzical căruia îi aparține. Montarea de la Opera din Brașov este semnată de Alexandru Nagy și este, de asemenea, prima sa lucrare regizorală, realizată în urmă cu mai mulți ani, când avea doar 23 de ani. Viziunea sa este una clasică, dar totuși proaspătă, regizorul izbutind să sublinieze, prin lucrul atent cu interpreții, toate subtilitățile fiecăruia dintre personaje, precum și relațiile tensionate dintre acestea. Mai mult, în toată această mare dramatică, există și un licăr de lumină prin finul umor pe care Puccini l-a adus prin prezența Frugolei și a soțului său, Il Talpa, aspect exploatat cu eleganță de tânărul regizor. Scenografia realizată de Rodica Garștea este simplă, dar grăitoare pentru spațiul în care se desfășoară opera, reprezentând ingenios barjă aflată pe malul Senei, cu un fundal care arată celebra Notre-Dame. Distribuția aleasă pentru turneul bucureștean a fost una pe măsura așteptărilor. Cristina Radu a avut o prestație exemplară în acest debut de succes, atât vocal, cât și scenic, evocând prin glasul său puternic și totuși cald personalitatea complexă a acestei femei captive într-o căsnicie ratată, dar care are un singur vis - acela de a duce o viață mai bună, în care muzica și dansul să-i înfrumusețeze existența. Alături de ea, Adrian Dumitru, aflat și el la un debut fulminant în rolul lui Luigi, a impresionat prin forța vocală și cea a interpretării, smulgând aplauze furtunoase după celebra și superba arie “Hai ben raggione”. Triunghiul amoros nefast a fost închis de Michele, care a beneficiat de magistrala voce și prezență scenică a lui Adrian Mărcan, acest bariton de o versatilitate uimitoare, care a cutremurat scena și sala cu glasul său pătrunzător și statură impunătoare dublată de un joc convingător. Momentul său solistic, aria “Nulla. Silenzio!”, urmat de teribila scenă finală în care devine ucigașul propriului angajat, Luigi, au iscat o reacție aproape viscerală a publicului care a izbucnit în urale încă înainte de închiderea cortinei. Distribuția a fost completată admirabil de mezzosoprana  Florentina Soare, una din vocile de aur ale tinerei generații, care și de această dată a impresionat cu vocea sa caldă și catifelată în rolul La Frugola. Basul Ștefan Schuller a fost soțul ei, Il Talpa, echilibrat în interpretarea scenică și plăcut vocal datorită timbrului său profund. Claudiu Bugnar s-a ridicat și el la înălțimea colegilor de scenă, etalând un frumos glas de tenor în rolul Il Tinca. Vânzătorul de canțonete a fost interpretat de Dan Ionescu care a adus în scenă povestea lui Mimi, cu acorduri din “La Boheme”, Puccini realizând aici un fel de marketing propriu “avant la lettre”. Nu în ultimul rând, celor doi îndrăgostiți le-au dat glas elegant Maria Catrina și Bogdan Mirică.

---

Partea a doua a Tripticului a debutat oarecum mai lent, mai jos, însă a crescut pe măsură ce acțiunea a înaintat și muzica a devenit mai amplă. Cu toate că la începutul actului, corul din culise a fost abia perceptibil, acest aspect nu a împiedicat farmecul operei să cuprindă publicul fascinat de trista și, totuși, plina de speranță poveste a Angelicăi, principesa condamnată la o viață între patru ziduri ca urmare a unei nesăbuite povești de dragoste ce are ca rezultat un copil. În timp ce regia Valentine Mărgăraș este corectă din punct de vedere al respectării libretului, totuși ea are un aer vetust, prăfuit, tern și anost. Singurele salvări rezidă în superba muzică pucciniană și în interpretările deosebite de care am avut parte în festival. Sigur că una dintre cele mai așteptate prezențe în acest eveniment a fost Aurelia Florian, una din stelele liricii românești și mondiale și una din cele mai talentate, iubire, apreciate și bine cotate soprane ale momentului. Cu un glas care imprimă dramatismul cu lirismul, cu acute bine atacate și susținute, cu o dulceață a emisie sunetelor și cu o interpretare plină de emoție, Aurelia Florian a înscris un nou succes pe scena bucureșteană prin întruchiparea Angelicăi. Nu se pot uita momentele de umilință resimțite și în voce de la începutul duetului cu mătușa sa, alternând cu izbucnirile aproape violente de revoltă din aceeași scenă. Însă momentul de maximă tensiune dramatică, atât din punct de vedere actoricesc, cât și vocal a fost celebra aria “Senza mamma”, urmată de finalul tragic în care licăre o urmă de speranță, momente care au smuls nu doar aplauze entuziaste, dar și multe lacrimi. Nici nu ar fi putut fi altfel cu atât mai mult cu cât la fiecare notă emisă se simțea tristețea nemărginită a acestei mame care și-a pierdut copilul. Alături de ea a impresionat Carmen Topciu în rolul La Zia Principessa. O mezzosoprană cu o versatilitate vocală de invidiat, o voce amplă, puternică, ce răsună în cele mai îndepărtate colțuri ale unei săli oricât de mari, dar care reușește să ofere momente de delicatețe, Carmen Topciu a portretizat cu brio o reprezentantă tipică a marii burghezii de secol XIX, subliniind acea rigoare și rigiditate implacabilă. Aceste aspecte au fost relevate atât prin intrarea maiestuoasă anunțată de sunetul bastonului său, cât și de pasajele cântate în care registrul mediu și grav bine controlate, rotunde și pătrunzătoare au avut un rol important în creionarea unuia dintre cele mai perfide și înfricoșătoare personaje feminine din istoria operei

Asineta Răducan a portretizat-o vocal și scenic pe Maestra delle Novizie, readucând pe scena operei bucureștene claritatea și căldura vocii sale pe care nu o voi putea uita vreodată în acel superb și regretat “Fidelio” al lui Graham Vick. De remarcat au fost și Iuliana Stârlea (într-un debut reușit în Suor Genovieffa), Daniela Surdeanu (Suor Osmina) și Geanina Tomescu (Suor Dolcina). Reiterez bucuria ascultării și a urmăririi acestor interprete și a tuturor celor ce completează distribuția într-o regie care lasă de dorit, care nu ajută deloc artiștii și într-un decor cel puțin trist. Se pot realiza montări clasice cât se poate de neprăfuite și pline de simboluri și de viață - asta doar ca un memento pentru viitoare producții cu “Suor Angelica”.

---

Lucrarea care încheie Tripticul puccinian, “Gianni Schicchi”, este singura comedie cu adevărat a compozitorului. Pe un libret de Giovacchino Forzano, cel care a semnat și libretul pentru “Suor Angelica”, acest uriaș hohot de râs muzical și foarte teatral este inspirat dintr-unul din cânturile “Infernului” lui Dante. De o vivacitate uimitoare, dar și de o ingeniozitate muzicală cum doar Puccini putea dovedi, “Gianni Schicchi” a fost și va rămâne întotdeauna un fel de “Hamlet” al regizorilor de operă, putând fi montat în nenumărate moduri care mai de care mai interesante și amuzante și tot rămânând căi nebătătorite și necunoscute în cazul acestei comedii lirice. Marian Pop, celebru bariton român foarte îndrăgit pe scenele românești și europene, s-a încumetat să abordeze această operă într-o manieră modernă, păstrând intacte toate detaliile din original (cu o mică excepție - anul în care se petrece acțiunea spectacolului lui Pop este 1966, fiind modificat chiar în libret), însă găsind noi și noi resurse comice și subterfugii regizorale spre a rezolva diversele situații pline de umor. Ba chiar apelează la elementul-surpriză în final, aspect pe care nu-l voi dezvălui. Scenografia aceleiași Rodica Garștea devine din nou ingenioasă și expresivă, ca în “Il Tabarro”, reprezentând un apartament florentin strâmt în care se vor înghesui timp de o oră toate personajele comediei. Regia este pe potriva subiectului și îi scoate pe fiecare din participanți în evidență la un anumit moment. Distribuția a fost una specială, avându-l în rolul titular pe talentatul bariton Alexandru Aghenie. Cu un glas baritonal de invidiat, cu acele inflexiuni și dicție tipice școlii de canto italiene, cu o rostire impecabilă și cu o amplitudine a emisiei, tânărul solist a prezentat un Gianni Schicchi poate nu la fel de bătrân cum ne-am fi așteptat (și cum se obișnuiește), dar cu siguranță peste măsură de iscusit și viclean.

Cu eleganță și subtilitate și-a creionat personajul, demonstrând totodată lejeritate în abordarea vocală a rolului. Lauretta, fiica lui Schicchi a reprezentat oportunitatea unui debut absolut strălucitor al Silviei Micu. Cu acel glas cristalin, angelic, plin de patos și emoție a interpretat tânăra soprană una din cele mai cunoscute (și așteptate) arii din întreg repertoriul de operă - “O mio babbino caro”. O bucurie elegantă și rafinată, o dantelă de acute și pianissime, dar și de avânt tineresc a fost această pagină muzicală atât de frumoasă. Nici Liviu Iftene nu a fost mai prejos decât partenera sa, întruchipându-l pe simpaticul și ingeniosul Rinuccio. Aria sa unică, “Firenze e come un albero fiorito”, a răsunat admirabil în sala operei bucureștene, în timp ce din punct de vedere actoricesc tenorul și-a lăsat frâu liber caracterului ludic. Din nou, Asineta Răducan a fost prezentă, de această dată în rolul comic al bătrânei mătuși Zita, mereu cârcotașă și avidă de bani. Ce-i drept, “Gianni Schicchi” este mai mult o creație pentru ansamblu mai mult decât pentru unul sau doi soliști, spre deosebire de părțile precedente. Tocmai de aceea ar fi impropriu și incorect să nu menționez aici și restul distribuției care a avut un aport crucial la desfășurarea acțiunii, dar și la alcătuirea sonoră a operei: Mugurel Oancea (Gherardo), Corina Klein (Nella), Marian Rește (Betto), Lorand Cristian (Simone), Valentin Marele (Marco), Cristina Roșu (La Ciesca), Paul Tomescu (Spinelloccio), Șerban Lupei (în debut în notarul Ser Amantio di Nicolao), Andrei Lucian Ionescu (în debut in pantofarul Pinellino), Șerban Dinu (în debut în vopsitorul Guccio) și Anastasia Stârlea (în debut admirabil pentru o asemenea micuță interpretă, Anastasia Stârlea, care a întruchipat și copilul Angelicăi în cea de-a doua operă). O mențiune absolut specială merge către Marius Tămășanu care a fost un excepțional Buoso Donatti, un rol mut în care s-a evidențiat din plin prin expresivitate facială și corporală.

---

Orchestra Operei din Brașov a fost condusă de Cristian Sandu care în toate cele lucrări a reușit să sublinieze caracterul fiecăreia în parte, obținând un sunet amplu, elegant și omogen din partea ansamblului. Un aspect important pe care l-am remarcat, în comparație cu alte orchestre din festival și chiar din afara lui, este faptul că în aproape toate momentele soliștii nu au trebuit să facă nicio sforțare supraomenească pentru a se auzi, căci maestrul Cristian Sandu a știut să dozeze sonoritatea ansamblului din fosă astfel încât să pună în valoare și vocile, fără să văduvească nici pasajele orchestrale.

Bucuria unui astfel de spectacol m-a făcut, așadar, să trec cu vederea peste micile aspecte mai puțin reușite și inerente atunci când aduci un spectacol destinat unei scene mai mici pe una prea mare pentru acel spectacol. Nu ai cum să nu fii mulțumit, în cele din urmă, de o reprezentație precum a fost cea cu “Il Trittico” de Puccini, cu atât mai mult cu cât interpreții și-au dat din plin măsura talentului lor vocal și interpretativ și cu cât un asemenea titlu este unic în momentul de față în peisajul teatrului liric românesc. Ca de fiecare dată, Opera din Brașov s-a prezentat impecabil și mai mult decât onorabil reconfirmându-și statutul de instituție importantă la nivel național și care nu se dă în lături de la a reprezenta lucrări muzical-scenice dintr-un repertoriu divers și ofertant. Îi așteptăm cu bucurie și nerăbdare și la următoarele ediții ale Bucharest Opera Festival.

---

BUCHAREST OPERA FESTIVAL 2024 – All Puccini edition
Ediția a III-a

Opera din Braşov

Il Trittico: Il Tabarro, Suor Angelica, Gianni Schicchi  de Giacomo Puccini

Dirijor: Cristian Sandu  (invitat)


IL TABARRO

Michele
Adrian Mărcan


Giorgetta
Cristina Radu  (debut)


Luigi
Adrian Dumitru  (debut)


Frugola
Florentina Soare  (debut)


Talpa
Ștefan Schuller


Tinca
Claudiu Bugnar


Vanzatorul de canzonette
Dan Ionescu


Doi Îndrăgostiți
Maria Catrina  și  Bogdan Mirică


Corul Operei din Brașov


Regia artistică:  Alexandru Nagy



*************************

SUOR ANGELICA


Suor Angelica
Aurelia Florian


La Zia Principessa
Carmen Topciu


La Maestra Delle Novizie
Asineta Răducan


La Badessa
Cristina Coatu


Suor Genovieffa
Iuliana Stârlea  (debut)


Una Novizia
Andromeda Nemeș


Suor Osmina
Daniela Surdeanu


Suor Dolcina
Geanina Tomescu


Prima Sorella
Anca Moguț


Seconda Sorella Cercatrice
Anca Panait


La Suora Infirmiera
Rodica Iuga


Copilul
Anastasia Stârlea  (debut)


Regia artistică:  Valentina Mărgăraș



**********************


GIANNI SCHICCHI


Gianni Schicchi
Alexandru Aghenie


Lauretta
Silvia Micu  (debut)


Zita
Asineta Răducan


Rinuccio
Liviu Iftene


Gherardo
Mugurel Oancea


Nella
Corina Klein


Gherardino
Anastasia Stârlea  (debut)


Betto
Marian Rește


Simone
Lorand Cristian


Marco
Valentin Marele


La Ciesca
Cristina Roșu


Spinelloccio
Paul Tomescu


Notarul Ser Amantio di Nicolao
Șerban Lupei  (debut)


Pinellino, un pantofar
Andrei Lucian Ionescu  (debut)


Guccio, un vopsitor
Șerban Dinu  (debut)


Buoso Donati
Marius Tămășanu


Regia artistică:  Marian Pop

---

---

---

Credit foto: Andrei Grigore