Clarinetistul Petru Pane, câștigător a peste 15 Premii I la concursuri naționale și internaționale si pianista Eva Garet, supranumită de presa de specialitate “copilul de aur al pianisticii românești” vor susține un concert vineri, 24 mai, de la ora 19:00, pe scena Filarmonicii din Brașov, sala Patria. Acesta este primul recital eveniment din seria anului 2024, în cadrul bursei Moștenitorii României muzicale, din program făcând parte lucrări de Brahms, Liszt, Denisov, Schumann și Debussy. Biletele pentru concert se găsesc aici. Se pot achiziționa bilete și de la casieria Filarmonicii Brașov. PROGRAM J. Brahms - Sonata no.1 in fa minor pentru clarinet si pian Fr. Liszt - Studiul transcendental nr.4 Mazeppa E. Denisov: Sonata for clarinet solo R. Schumann: Fantasiestucke op. 73 C. Debussy: Premiere Rhapsody pentru clarinet si pian BIOGRAFII
Petru Pane este unul dintre cei mai reprezentativi tineri muzicieni ai generației sale. La numai 19 ani, a câștigat peste 15 Premii I la concursuri naționale și internaționale și a cântat în postură solistică alături de 10 Orchestre Filarmonice de Stat. Absolvent al colegiului “George Enescu” (clasa prof.Ovidiu Căplescu), în prezent este student la Universitatea Națională de Muzică București, secțiile clarinet (clasa conf.univ.dr. Emil Vișenescu) și dirijat orchestră (clasa maestrului Cristian Mandeal). De-a lungul timpului a beneficiat de îndrumarea mai multor soliști și profesori internaționali de excepție, precum Fabio di Casola (Zürich), Florent Héau (Paris), Spyros Mourikis (Atena), Tibor Reman (UdK Berlin), Tomaž Močilnik (Frankfurt), Hermann Stepánsson (Stockholm), Nicolas Baldeyrou (Lyon), Francis Benda (Basel). Cucerește Premiul I la prestigiosul concurs de la Sofia „Sava Dimitrov International Clarinet Competition”, iar în anul 2022 câștigă Premiul I la concursurile „USA International Music Competition” (Atlanta), „Swiss International Music Competition” (Lugano), „Caneres International Music Competition” (Viena),Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală și Vocală (Oradea, România), „Birmingham International Music Competition”, „VCMA Vienna Competition” și „Euterpe Music Awards” (Berlin, 2023). Petru Pane a debutat ca solist la vârsta de 14 ani, alături de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. De atunci și până în prezent a fost invitat alături de ansambluri precum Orchestra Națională de Cameră Chișinău, Vratsa Symphony Orchestra, filarmonicile din Sibiu, Craiova, Oradea, Botoșani, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Ploiești etc., cântând sub bagheta unor dirijori precum Cristian Mandeal, Gabriel Bebeșelea, Gheorghe Costin etc. A susținut recitaluri la Berlin (Konzerthaus, Kleiner Saal), Atena (Parnassos Hall), Londra (Sala „George Enescu”), New York (Sala ICR NY), Viena și Berlin (sălile de concert ale ambasadelor), București (Ateneul Român), alături de pianiștii Andrei Licareț, Eva Garet, Oxana Corjos, Daniel Dumitrașcu etc. În aprilie 2021, a susținut un prim turneu național în calitate de solist, cu Preludii dansante pentru clarinet și orchestră de Witold Lutosławski, turneu promovat de Institutul Polonez din București, continuând, în următorul an, cu un nou turneu național, de data aceasta ca solist al Concertului pentru clarinet și orchestră de Aaron Copland. De asemenea, este protagonist al turneului național „O harpă de poveste”, inițiat în 2020, alături de harpista Maria Bîldea și reiterat în anii următori alături de Adriana Cazacu. Activitatea sa interpretativă s-a extins din momentul în care a câștigat audiția pentru partida de clarinet din cadrul Orchestrei Române de Tineret, devenind, la numai 16 ani, cel mai tânăr suflător din istoricul orchestrei, alături de care s-a aflat pe mari scene: Festivalul „George Enescu” (2021, 2023), Young Euro Classic (Berlin, 2023) sau Festivalul Schleswig-Holstein, (Elbphilharmonie Hamburg, 2022). Este câștigătorul bursei SoNoRo (Traunstein, 2022), al „Career Project Prize” – Tizziano Rosetti Music Academy (Lugano, 2023), Tibor Varga Academy (Sion, 2023) și „Moștenitorii României Muzicale” (București, 2022, 2023). În septembrie 2023 a concertat ca solist, alături de Romanian Chamber Orchestra, în Festivalul Internațional „George Enescu”, iar în ianuarie 2024, a interpretat formidabilul Concert pentru clarinet și orchestră de Aurel Stroe alături de Filarmonica din Sibiu, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naționale. Eva Garet este elevă în clasa a XI-a la Colegiu National de Muzică “George Enescu”, București, la clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu și studentă la Hochschule für Musik “Hanns Eisler”, Berlin, la clasa profesorului Eldar Nebolsin. Născută la 10 mai 2006 în București, Eva a început studiul pianului de la 5 ani, remarcându-se în scurt timp prin câștigarea tuturor competitiilor importante din România, cu peste 40 de premii în palmares. La 10 ani devine cea mai tânără câștigătoare a trofeului “Lira de Aur” din istoria de peste 40 de ani a celebrei competiții de la Suceava. La numai 11 ani debutează ca pianist concertist pe scena Sălii Radio, în transmisiune directă la Radio România Muzical, fiind supranumită “copilul de aur al pianisticii românești” în presa de specialitate. Internațional, Eva s-a remarcat timpuriu, devenind la 12 ani primul și singurul pianist român laureat la Ettlingen, Germania. A câștigat premii la “Ricard Viñes” - Spania, “Mihaela Ursuleasa” - Romania, Young Euregio Piano Award – Germania, “Concertino Praga” – Cehia, “Ferrol International Piano Competition” – Spania, “Vladimir Krainev Moscow International Competition”- Rusia. În octombrie 2022, Eva debutează la Moscova pe scena Svetlanov Hall sub bagheta maestrului Vladimir Spivakov. A concertat cu Orquestra Sinfonica de Galicia, Orchestra de cameră “Virtuozii Moscovei, Orchestra de cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Filarmonica de Stat Translvania – Cluj, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” – Satu Mare, Filarmonica “Ion Dumitrescu” – Valcea, Filarmonica “Paul Constantinescu” - Ploiești. A colaborat cu dirijorii Stefan Novak, Bogdan Voda, Jose Trigueros, Mihnea Ignat, Gabriel Bebeșelea, Robert Farkas, Ovidiu Balan, Paul Mann, Vladimir Spivakov și Christian Badea. Eva a sustinut Masterclass cu Florian Mitrea, Constantin Sandu, Vlad Dimulescu, Konstantin Lifschitz, Ingrid Fliter și lucrează cu Elisabeta Leonskaya. O pasionată a muzicii de cameră, Eva este bursiera SoNoRo, colaborand cu muzicieni tineri sau consacrați precum Ioana Tomescu, Stefania Turcu, Petru Pane, Cornelius Zirbo, Diana Ketler sau Mihaela Martin. facebook - @evagaretmusic
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |