|
Săptămâna 11–15 martie aduce pe scena Operei Naționale București un repertoriu extrem de variat, în care comedia rafinată, mitul biblic, teatrul contemporan, baletul clasic și opera românească se succed într-o dinamică de tonuri, forme și energii. De la Mozart la Saint-Saëns, de la Ceaikovski la Caragiale, fiecare titlu propus în această săptămână este o invitație la descoperirea unor lumi artistice diferite, unite de pasiunea pentru spectacolul total.
0 Comments
Tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban aduc armonii romantice pe scena Filarmonicii Târgu Mureş, în concertul pop-opera al primăverii „Vivo per lei,” eveniment special dedicat Femeii şi feminităţii, programat pe 5 martie, la Sala Mare a Palatului Cultural. Muzica devine limbajul universal în care tenorul Ştefan von Korch şi soprana Oana Maria Şerban evocă sentimente înalte prin piese ce au definit fenomenul pop-opera dar şi prin duete şi arii de referinţă.
Ați crezut vreodată că această muzică aparține definitiv trecutului?
Că spiritul lui Mozart a fost doar expresia unei epoci apuse? Că tehnologia ar putea egala, într-o zi, profunzimea creației umane? Pe 28 martie, începând cu ora 19:00, puteți afla câteva răspunsuri pe scena Sălii Radio din București, în cadrul concertului Nova Humana, un eveniment dedicat valorilor umaniste și realizat de Bazar Production. Bilete pe https://www.bilete.ro/nova-humana-concert-dedicat-valorilor-umaniste/ Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu au încheiat pe 24 februarie, la Palatul Culturii din Iași, ediția 2026 a Turneului național Melodie, Dor, Magie, după cinci concerte cu săli pline la Sibiu, Deva, Bistrița, București și Iași.
Ribale Wehbé și Felicia Filip pe aceeași scenă la Cluj, în turneul național Gala Bunei Vestiri2/26/2026 Muzica psaltică și vocal-simfonică se întâlnesc într-un spectacol caritabil în care generozitatea devine sprijin concret pentru femeile însărcinate în situații vulnerabile
Miercuri, 25 martie 2026, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca găzduiește prima ediție clujeană a spectacolului caritabil Gala Bunei Vestiri, organizat de Asociația Life Call în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Opera Naționala Română Cluj-Napoca. Evenimentul reunește artiști de referință ai scenei românești și internaționale, iar fondurile obținute vor susține femeile însărcinate aflate în situații vulnerabile. Accesul la eveniment se face prin donație, reprezentând valoarea unui bilet, disponibil online pe platforma bilete.ro: https://www.bilete.ro/ribale-wehbe-felicia-filip-la-gala-bunei-vestiri-spectacol-caritabil/ . Stagiunea de Chitară Spotlight îl aduce pe scena din București pe Dr. Mircea Gogoncea, unul dintre cei mai premiați chitariști ai generației sale, într-un recital construit în jurul ideii de întoarcere la origini. Stabilit în Los Angeles, artistul revine acasă pentru un program integral dedicat muzicii latino-americane moderne și contemporane, într-un parcurs sonor care vorbește despre identitate, apartenență și dor. Dată eveniment: Miercuri, 18 martie, ora 19:00
Casa de Cultură a Studenților, Calea Plevnei 61, București Bilete disponibile online pe www.iabilet.ro Ultima săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului bucureștean un program de spectacole în care iubirea, melancolia, visul și damnarea se împletesc în forme lirice și coregrafice dintre cele mai diverse. De la intensitatea tangoului argentinian, la romantismul sfâșietor al operei pucciniene, de la dansul contemporan de o plasticitate uluitoare, la tragismul filosofic din „Faust”, fiecare seară este o invitație la un spectacol memorabil.
Filarmonica George Enescu invită publicul la o întâlnire unică cu dirijorul Paul Daniel și pianistul Lucas Debargue, miercuri, 25 februarie, de la ora 18.00, într-o conversație despre a lăsa loc incertitudinii - în artă, ca și în viață - într-o lume animată de continuă schimbare. Aceasta este următoarea ediție Talks re: Music & Beyond, găzduită în Sala Mică a Ateneului Român, un eveniment organizat de Filarmonica George Enescu pentru a facilita un spațiu de reflecție și de explorare interioară, împreună cu câțiva dintre artiștii invitați în stagiunea sa.
„Ziua mea norocoasă”, premieră națională de teatru la început de martie în București și Cluj2/21/2026 Teatrul Național București găzduiește, pe data de 2 martie, ora 20:00, în Sala „Ion Caramitru”, premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă” de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, unul dintre cele mai aclamate texte de comedie ale anului trecut în Franța, cu două nominalizări la prestigioasele Premii Molière 2025, unul pentru Cel mai bun text de comedie și cel de-al doilea pentru Cel mai bun actor în rol principal.
Turneul Melodie, Dor, Magie a început la Sibiu, pe 17 februarie, într-o seară de iarnă în care orașul a fost acoperit de ninsoare, iar Sala Thalia plină. În ciuda vremii, publicul a venit, a rămas, a ascultat și a încheiat concertul cu ”standing ovation”.
Așa a început călătoria celei de-a doua ediții a turneului: cu muzică, emoție și o atmosferă ca dintr-o poveste cântată de Ruxandra Donose în compania pianului lui Sergiu Tuhuțiu. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
February 2026
Categories |
RSS Feed