Republika Kritica
  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews

AIDA – Premiera extraordinară care a marcat Stagiunea aniversară 105 la Opera Națională Română Cluj-Napoca

5/27/2025

0 Comments

 
Picture
Opera Națională Română Cluj-Napoca a prezentat în 24 și 25 mai 2025, premiera operei AIDA de Giuseppe Verdimarcând un moment emblematic în cadrul Stagiunii aniversare 105 a Operei române clujene, fiind cea de-a treia montare a acestui titlu legendar pe scena instituției. Istoria primei instituții lirice a României a început în 18 septembrie 1919, iar în 25 mai 1920, s-a ridicat pentru prima dată cortina pentru spectacolul inaugural, AIDA. În primul an, acest spectacol s-a bucurat de 6 reprezentații, impunându-se rapid în preferințele publicului. De-a lungul unui secol, această creație a devenit una dintre cele mai iubite lucrări din repertoriul Operei române clujene, atingând un record remarcabil de peste 500 de reprezentații, ceea ce o transformă într-un simbol artistic al scenei clujene.
Picture
​În deschiderea serii de 25 mai, baritonul Florin Estefan, managerul general al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, a adus un emoționant omagiu nu doar capodoperei verdiene, ci și întregii istorii și activități ale instituției. Discursul a evocat începuturile tumultuoase ale Operei, inaugurarea sa simbolică în 1920 cu Aida, precum și evoluția sa impresionantă de-a lungul celor 105 ani. A fost subliniată contribuția extraordinară a generațiilor de artiști, tehnicieni și creatori care au transformat această scenă într-un reper al excelenței lirice naționale și internaționale. În acest context solemn, Prefectul Județului Cluj, Maria Forna, i-a înmânat managerului general Florin Estefan, Diploma de Onoare în semn de recunoaștere a celor 105 ani de activitate artistică ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca și a prestigiului adus culturii românești. Prin acest moment aniversar, publicul a fost invitat să reflecteze asupra rolului pe care Opera l-a jucat în cultura națională, dar și asupra continuității sale vii și relevante în peisajul artistic contemporan.

De-a lungul acestor decenii, Opera română clujeană s-a reinventat constant: de la spectacolele grandioase din sală, la proiecte în aer liber prin Opera Aperta, de la Balul Operei la  Studioul de Operă Lya Hubic, de la premiere inovatoare la proiecte dedicate educației și tinerelor talente. Totul cu un singur scop: de a păstra viu spiritul operei și de a-l dărui neîncetat publicului nostru. ​(Florin Estefan - Manager general)
Picture
Viziunea regizorală propusă în această nouă montare a spectacolului Aida a reconfigurat capodopera verdiană nu doar ca o dramă istorică, ci ca o alegorie a destinului implacabil, în care spațiul scenic a devenit un ritual vizual suspendat între sacru și abis. Premiera Aida s-a dovedit a fi un moment artistic memorabil, onorând trecutul instituției și reafirmând forța expresivă a artei lirice pe scena contemporană. Spectatorii s-au bucurat de o creație monumentală, într-un decor impresionant, pentru realizarea acestui spectacol, Opera Națională Română Cluj-Napoca reunind o echipă extraordinară,din care fac parte:
Dirijor: David Crescenzi, Aida: Paula Iancic (invitată) / Miriam Clark (invitată), Radames: Daniel Magdal (invitat) / Samuele Simoncini (invitat), Amneris: Liza Kadelnik / Judit Kutasi (invitată), Ramfis, Marele Preot: Corneliu Huțanu / Roberto Scandiuzzi (invitat), Amonasro: Florin Estefan, Regele Egiptului: Petre Burcă / Simonfi Sandor, Mesagerul: Florin Pop, Marea Preoteasă:Roxana Șelariu (invitată), alături de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet ale Operei Naționale Române Cluj-Napoca.. Echipa de realizatori: Regia artistică, lighting design și concept video: Rareș Trifan, Scenografia: Adrian Damian (invitat), Costumele: Luiza Enescu (invitată), Coregrafie: Dan Haja, Conținut video: Magdy Hawash, Rareș Trifan. 
Picture
Această aniversare este o dovadă vie a puterii artei de a rămâne relevantă, de a construi punți între oameni și de a da sens identității culturale. De peste un secol, scena noastră găzduiește spectacole care emoționează, formează, inspiră. Este un loc în care vocile devin povești, iar muzica devine memorie colectivă.

Ne exprimăm respectul profund față de toți cei care, de-a lungul timpului, au contribuit la existența și prestigiul acestei instituții: artiști, tehnicieni, colaboratori, conducători, dar și publicul nostru fidel, fără de care acest drum nu ar fi fost posibil. (Florin Estefan, Manager general)
Picture

Evenimentele de excepție continuă în programul Operei clujene. Vineri, 30 mai, ora 20:00, în Parcul Central al orașului, publicul este invitat la Mario Lanza Tribute, un spectacol ce-l aduce în prim plan pe Stephen Costello. Tenorul cu o remarcabilă carieră internațională vine în fața spectatorilor cu un program inedit, construit în jurul hit-urilor pe care actorul Mario Lanza le-a lansat în filmele create la Hollywood în anii ‘50. Spectacolul cu intrare liberă este completat de baritonul Florin Estefan și orchestra dirijată de Constantine Oberlian, directorul artistic al New York City Opera. 

Opera Națională Română Cluj-Napoca se pregătește și de Festivalul Internațional OPERA APERTA. Ajuns la a IX-a ediție, festivalul va avea loc între 23 și 29 iunie și promite să umple piețele, parcurile, sălile de spectacol și de evenimente din oraș cu show-uri spectaculoase. Programul festivalului va fi anunțat în curând. 

Foto credit: Nicu Cherciu


Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai emblematice din Europa, a luat ființă la 18 septembrie 1919, şi până în prezent, pe scena Operei clujene au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate școlile şi stilurile
0 Comments



Leave a Reply.

    Tudor Sicomas

    Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele.

    Archives

    February 2026
    January 2026
    December 2025
    November 2025
    October 2025
    September 2025
    August 2025
    July 2025
    June 2025
    May 2025
    April 2025
    March 2025
    February 2025
    January 2025
    December 2024
    November 2024
    October 2024
    September 2024
    August 2024
    July 2024
    June 2024
    May 2024
    April 2024
    March 2024
    February 2024
    January 2024
    December 2023
    November 2023
    October 2023
    September 2023
    August 2023
    July 2023
    June 2023
    May 2023
    April 2023
    March 2023
    February 2023
    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    February 2022
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    April 2021
    January 2021

    Categories

    All
    Arta
    Enescu
    Music
    Muzica

    RSS Feed

  • Acasa
  • Cine suntem?
  • Rubrici si articole
    • Muzici si miscari
    • Din teatru adunate
    • Literare si literati
    • De vorbă cu...
    • Loggia cu filme
  • Ganduri, pareri, poezii
  • Stiri cu dichis
  • English reviews and interviews