Doamne, ce carte mi-a fost dat să citesc. „Stela”. Stela. STELA. De Simona Goşu. O bucurie de lectură. Și poate vă întrebați de ce am ales să fac această fotografie a cărții în bucătărie. Pentru că, pentru mine, acest spațiu este unul al refugiului din calea realității stresante. Este un spațiu, așa cum spune englezul, “cosy”. Și exact asta mi-a inspirat acest roman încântător și fermecător și plin de carne al Simonei Goșu. Un stil de scriitură aparent simplu, dar totuși atât de complex. Un fir narativ construit pe mai multe planuri afective și intelectuale ale personajului titular. Totul unindu-se într-o țesătură literară delicată și, totuși, frustă. O realitate a noastră, a românilor, a bucureștenilor, conturată fin, delicat, ca o maramă de borangic prin care întrevezi toate trăirile și gândurile uneori contradictorii ale acestei femei, ale acestui om care este Stela. Fără niciun pic de vulgaritate, în același timp folosind un stil realist (ba chiar naturalist în anumite locuri), mi-a adus oarecum aminte de stilul marilor Balzac si Zola (fără exagerarea stilistică și detaliată a primului și fără violență imagistică a celui de-al doilea). Totuși, modul în care autoarea descrie cu atâta migală și, în același timp, echilibru cartierul Bucureștii Noi (pe care eu, bucureștean fiind, nu-l cunosc dar îl văd aievea datorită Simonei Goșu), dar și directețea cu care sunt întruchipate cele mai profunde și tulburătoare colțuri ale minții Stelei, cea atât de frustrată și îndurerată de pierderea casei - ambele aceste aspecte m-au ajutat să fiu transportat chiar în mijlocul vieții acestei femei. Mai mult, cartea nu este doar despre zugrăvirea în cuvinte a existenței ei, ci este - la o scară mică, dar importantă - o frescă a unei anumite părți a societății din capitală. De la fostul actor Marin Țane, actualmente îndreptat spre politică și bișniță, până la Andreea Manea, tânăra profesoară de engleză cu toate tabieturile și stilul ei de viață care îi pare ciudat Stelei, trecând prin personaje ca Mircea, soțul protagonistei, Manu, fiul ei, ajungând spre final la figurile celor două bunici - toate acestea creează un tablou cât se poate de real, actual, angrenat în societatea contemporană, evocând totodată acel farmec autohton al cartierelor mărginașe care, într-o anumită măsură, încă păstrează parfumul de pe vremuri, în ciuda transformărilor mai mult sau mai puțin pozitive. Trebuie și vreau să adaug bucuria capitolului dedicat celor două bunici, cea cu Părul Alb și cea cu Părul Roșu (minunat mod de caracterizare care le dă amândurora un aer translucid de basm, de ireal). Două personaje care mi-au amintit chiar de bunicile mele, care, ca tipologie și caracteristici, aproape se confundă cu cele din roman. O lectură, așadar, care mi-a amintit cu asupra de măsură de o altă bijuterie literară - “O dimineață pierdută” - dar care, având desfășurarea acțiunii plasată în perioada actuală, îmi este cu mult mai apropiată din punct de vedere emoțional și intelectual. Nu neg nicidecum valoarea și impactul pe care opera Gabrielei Adameșteanu a avut-o asupra mea, cu atât mai mult cu cât cele două personaje, Vica și Stela, au câteva punct comune. Totuși, romanul Simonei Goșu cuprinde elemente de scenografie și geografie a orașului, dar și aspecte ale vieții de zi cu zi mai recognoscibile cititorilor de astăzi. După o asemenea lectură atât de emoționantă, de puternică, de memorabilă (pentru mine și țin să subliniez acest aspect, spre a nu fi acuzat de cei cărora nu le-a plăcut atât de mult), aștept cu nerăbdare spectacolul Gianinei Cărbunariu de la Teatrul Nottara, ca să îmi verific puterea de imaginație și să descopăr propunerea scenică a regizoarei, precum și pe cea interpretativă a Adei Navrot. Mulțumesc, Editura Polirom, pentru publicarea acestei povești atât de speciale, atât de frumos scrisă, atât de delicat conturată. Felicitări, Simona Goșu, și mulțumesc că am putut să retrăiesc câteva momente și discuții speciale din amintirile cu propria mea bunică, și pentru că acum îmi doresc să cunosc mai bine și anumite părți ale Bucureștiului, acest oraș care păstrează atâta mister încă. Simona GOŞU (n. 1976, Bucureşti) este traducătoare şi prozatoare. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia engleză-română, şi Masteratul de Lingvistică Aplicată şi Predarea Limbii Engleze la Universitatea din Bucureşti. A publicat proză scurtă în diverse reviste şi antologii. În 2020 a debutat cu volumul de povestiri Fragil (Polirom), care a câştigat Premiul revistei Observator cultural pentru Debut, ediţia 2021, Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT, ediţia 2021, şi Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, la secţiunea Debut-Proză, ediţia 2021. Fragil a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România şi la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2021. Romanul Stela (ediţia I, Polirom, 2023), nominalizat la Premiul revistei Observator cultural pentru Proză, ediţia 2024, Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2024, şi Premiul Radio România Cultural, categoria Proză, ediţia 2024, a fost dramatizat şi pus în scenă de Gianina Cărbunariu la Teatrul Nottara din Bucureşti. (prezentare preluată de pe site-ul Editurii Polirom: https://polirom.ro/autori/3494-simona-goșu)
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
August 2024
Categories |