Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 25 septembrie, la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock, recent apărut în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Alinei Cârâc, debut cu succes răsunător Desemnat de The Times drept una dintre cele mai bune cărți de ficțiune istorică din 2022. Participă: Ana Barton și Alina Purcaru, scriitoare și Emilia Chebac, blogger literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, Directorul Editurii Humanitas Fiction. „Ca o reinterpretare din perspectivă feminină a poveștii lui Schiele și ca un exercițiu de corectare a nedreptăților istorice, acest roman este un succes remarcabil. Haydock se asigură că aceste femei ies din umbra privirii lui Schiele și le folosește, de asemenea, pentru a ilumina o perioadă de schimbări seismice. Un debut impresionant.“ — Guardian Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook. Lansarea va putea fi urmărită live & online pe pagina de Facebook a editurii Humanitas Fiction și pe Youtube - Humanitas. În lumea artistică extravagantă și boemă a Vienei începutului de secol XX, patru dintre femeile care au pozat pentru arta erotică, revoluționară a controversatului pictor Egon Schiele se întâlnesc: Gertrude, sora lui posesivă, hotărâtă și geloasă, Walburga Neuzil, modelul și amanta sa, o tânără săracă, dar cu o voință de fier, și cele două surori Harms, Edith și Adele, ambele visând să-i devină soție. Mai mult de un deceniu, ele riscă totul – reputația, familia, sănătatea mintală și a sufletului – în încercarea de a-l păstra pe bărbatul pe care îl venerează. Pe măsură ce Primul Război Mondial le schimbă complet viețile, iar pandemia de gripă spaniolă devastează Europa, obsesia lor pentru pictor rămâne singura constantă. Vrăjite de incandescența lui Egon Schiele care, precum flăcările, fascinează, dar și distruge, ele iubesc și trădează, se consumă dinapoia pânzelor pictorului, devenind nemuritoare tocmai prin acestea. SOPHIE HAYDOCK este scriitoare, editoare și jurnalistă britanică din Folkestone. S-a format ca jurnalistă la City University, Londra. A lucrat ca editoare și jurnalistă pentru Sunday Times Magazine, Tatler și BBC Three, articolele ei apar în Financial Times, Guardian Weekend Magazine și în publicații ale Arts Council, Royal Academy și Sotheby’s. A fost editor digital pentru Sunday Times Audible Short Story Award și director asociat al organizației literare Word Factory, iar în prezent se ocupă de coordonarea Festivalului de Carte Folkestone. Debutul ei literar are loc în 2022, odată cu apariția romanului Flăcările (The Flames; Humanitas Fiction, 2024), cu care a câștigat înainte de publicare Impress Prize for New Writers, primele secțiuni ale volumului fiind incluse pe lista lungă pentru Retreat West First Chapter și pe lista scurtă pentru competiția First Chapter a Festivalului de Carte PENfro. Romanul a fost tradus în mai multe limbi și a fost desemnat de The Times drept una dintre cele mai bune cărți de ficțiune istorică din 2022. Traducerea italiană din 2024 a fost recompensată cu Premio Speciale Edoardo Kihlgren Opera Prima (Crédit Agricole Italia per una letteratura europea). Al doilea roman al lui Sophie Hydock, Madame Matisse, urmează să fie publicat în 2025. Urmăriți aici mesajul scriitoarei pentru cititorii români. Romanul Flăcările de Sophie Haydock este recomandat de DigiFM.
0 Comments
Leave a Reply. |
Archives
August 2024
Categories |