Nu prea menționez în cronicile mele întâlnirile de care am parte la spectacole. Dar acum, în deschiderea acesteia, o fac. Pentru ca este important pentru desfășurarea textului ce urmează. Și pentru ca orice întâlnire cu omul frumos, cu doamna Elena Loreta Popa este prilej de înflorire sufletească și de împărtășire a unor gânduri similare despre spectacolele văzute. Așa că și de data asta m-am găsit așezat lângă domnia sa și tare bine mi-a făcut acest preambul la un spectacol fermecător și șarmant ca o chansonettă duioasă și celebră. Pentru că schimbând câteva cuvinte am căzut de acord că avem nevoie de teatrul acela frumos, de actul acela artistic magic, avem nevoie de ieșirea din cotidian și din urâtul imediat spre a ne metamorfoza sufletele precum omizile în fluturi - chiar și doar pentru scurt timp. Și ce altă introducere mai potrivită ar fi fost pentru comedia romantică “Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger? Un text excelent scris, o alcătuire dramaturgică foarte bine țesută în care se aud ecouri din Dumitru Solomon și ale sale “Zăpezi de altădată” ori din piesele lui Teodor Mazilu (ofer spre exemplu replica: “Ți-am dat o șansă și tu ce ai făcut cu ea? Ai plecat la mare…”), fără să existe vreo tentativă de plagiat, ci constituindu-se mai degrabă într-un omagiu pentru aceștia, dar și într-un imn al iubirii și al absurdului în dragoste pe care îl reprezintă gelozia. Ana-Maria Bamberger are iscusința frumoasă de a diseca până în cele mai profunde cotloane pornirea aceasta atât de distrugătoare care transformă oameni și condamnă posibile fericiri, dar o face cu duioșie, cu mult umor, dar și cu o urmă de ironie ușor usturătoare. Și tocmai când ai putea să te întrebi cum ar putea două personaje dintr-o asemenea piesa să fie interesante și să aibă adâncimi psihologice demne de sondat, autoarea îți aduce în față un băiat și o fată care devin, în timp, un domn și o doamnă care își trăiesc, își consumă, își devorează, își dărâmă, își reconstruiesc și își înalță viețile și iubirea, dând la iveală două caractere puternice, complexe și extrem de interesante. Iată, deci, un argument în plus pentru care o consider pe Ana-Maria Bamberger nu doar una din cele mai importante voci ale dramaturgiei române și europene contemporane, dar și o iscusită creatoare de personalități și psihologii scenice atrăgătoare și ofertante pentru actori. “Să vorbesc cu tine sau (Aproape) o poveste de dragoste” este o lecție exemplară de construcție dramatică logică, asezonată cu răsturnări de situație, tensiune bine controlată și chiar un final pe cât de imprevizibil, pe atât de așteptat de public. Iar montarea concepută de Antoaneta Cojocaru este pe măsura textului. Un tribut vizual, sonor, regizoral adus unor pelicule din cinematograful francez, atât din acel “nouvelle vague” fascinant, cât și din alte curente mai colorate, mai recente. Așadar, dacă din punct de vedere al imagisticii și al culorilor utilizate de Vladimir Turturică în crearea scenografiei de tip “cartoon” spectacolul trimite teribil de puternic la “Les demoiselles de Rochefort”, universul sonor parcă ne îmbie cu momente din “Les parapluies de Cherbourg” ori din “Un homme et une femme” (de care amintește și construcția scenariului însuși). În același timp, nu am putut să nu privesc tot acel joc crud și nepotrivirile de timp și spațiu din destinul celor doi îndrăgostiți gândindu-mă la superbul “Jeux d’enfants”, unde iubirea și duritatea se împletesc spre a spune una din cele mai duioase și frumoase povești de dragoste. Cam asta e și senzația pe care ți-o lasă spectacolul “Să vorbesc cu tine” - de duioșie amară, de dulceață înăcrită de acele dihotomii “wrong place - right time” ori “wrong time - right place”. Precum în “Romeo și Julieta” al lui Shakespeare, și în spectacolul Antoanetei Cojocaru și al lui Daniel Pascariu se subliniază această lipsă de sincronizare a celor două personaje, însă totodată se încearcă o salvare a situației și o subliniere a unei spargeri a convențiilor, a spațiilor, a momentelor temporale prin acele scurte și ingenioase treceri prin decor ale Ninei către Patrick sau invers, pe care cuplul le-a plasat cu măiestrie și inventivitate pentru a adăuga un plus de savoare comică. Totodată, întreaga coregrafie este amplă și sugerează non-verbal nașterea, creșterea, involuția și evoluția relației, utilizând mișcări elegante, influențate de zona de musical, jazz, cabaret, punctate și prin un alt artificiu simpatic - efectul de “rewind” simbolizat de fundalul sonor, dar și de efectele gestuale incluse în coregrafie. Din punct de vedere interpretativ, “Să vorbesc cu tine” este un adevărat tur de forță pentru cei doi actori, punându-le în valoare multiplele abilități și talente, însă scoțând în evidență partea actoricească și cea de dans. Antoaneta Cojocaru construiește un personaj absolut ravisant și fermecător, o tânără fără care se metamorforzează într-o sofisticata femeie, în fiecare moment al spectacolului subliniind evoluția personajului prin gesturi și mici detalii specifice fiecărei vârste și stări ale sale. Grația și eleganța cu care ne-a obișnuit actrița sunt vizibile mai mult ca oricând în acest rol prin care demonstrează, în același timp, și o forță interioară remarcabilă, în scenele în care își confruntă partenerul, în care devine stăpână pe situație și izbutește să-și controleze propriile dorințe, dar și pe cel pe care îl iubește. În același timp, Daniel Pascariu ne aduce în față un personaj față de care nu știi dacă să simți compasiune sau care îți trezește un sentiment de iritabilitate profundă. Patrick este un bărbat măcinat de o gelozie aproape patologică, luptându-se, dar și cochetând cu o stare paranoică, dusă la extrem, balansând între iubirea de sine și cea față de Nina. Tipul bărbatului care se lasă mânat de orgoliul nemăsurat, el este de fapt cauza tuturor nepotrivirilor și a lipsei de sincronizare a celor doi care îi conduce la o degradare relațională și individuală ce ține șapte ani. Modalitatea prin care Daniel Pascariu alege să-și prezinte (și să-și apere scenic) personajul denotă o profundă analiză psihologică a rolului, lăsând publicul să descopere strat cu strat adâncimile mai mult sau mai puțin întunecate ale lui Patrick. De asemenea, atât Antoaneta Cojocaru, cât și partenerul ei de scenă (și de viață!) oferă momente coregrafice deosebite, în care își pun în valoare agilitatea și abilitățile tehnice, dar și expresive spre a crea o curgere logică și armonioasă a acțiunii, totodată decupând scenele pentru a sublinia trecerea timpului și modificările de spațiu. “Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger este, așadar, un valoros text care, datorită montării de la Teatrelli capătă sensuri și înțelesuri care transcend piesa scrisă și oferă o privire atentă asupra iubirii, asupra comunicării dintre indivizi (sau, mai degrabă, asupra lipsei acesteia și a consecințelor ei), fiind și un bun vehicul pentru reconfirmarea (dacă mai era nevoie) a doi actori complecși cu o paletă largă de resurse interpretative. Aș spune eu, în continuarea gândului discutat cu Elena Loreta Popa la început, un “must see” pentru orice iubitor de teatru, pentru simplul fapt că este un spectacol FRUMOS și PUR, cu artiști pe măsură, care te face să pleci din sală cu o stare plăcută, de împlinire personală că ești mai bogat sufletește, dar și din punct de vedere intelectual. „Să vorbesc cu tine”, pe un text de Ana-Maria Bamberger Un spectacol de și cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu scenografia și proiecții video: Vladimir Turturică Credit foto: Cătălina Flămânzeanu
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |