Omul, între rațiune și disperare. I.D.I.O.T. – o producție Arttis Theatre la Teatrul Godot

Se întâmplă câteodată să dai peste un text, un regizor și doi actori care să te îți ofere o experiență teatrală mai puternică decât un spectacol cu 50 de actori pe scenă. Nu e ceva ce întâlnesc prea des, dar și atunci când reușesc să am asemenea descoperiri spectacologice, sunt cu atât mai bogate și mai pline de satisfacție. Până la urmă, actul teatral este cel care îți oferă cu sinceritate, cu adevăr, prin trăirile cele mai reale și puternice ale celor de pe scenă răspunsuri, îți pune întrebări, te provoacă să gândești “out of the box”, să îți testezi limitele și imaginația. Totul spre a ieși din sala de spectacol măcar atins, dacă nu chiar un pic schimbat și chiar cu soluții și revelații ale unor situații personale. Cel puțin, acesta este nivelul ideal la care trebuie să aspire orice spectacol de teatru. Și unele reușesc să-l atingă. Sigur, există și dimensiunea de entertainment pur care, dacă este agil întrepătrunsă cu profunzimea unui text bun și a unei interpretări aparte, poate contribui la un rezultat final memorabil pentru spectatori.

Îndrăznesc să spun că în superba sală a Palatului Bragadiru unde Teatrul Godot își desfășoară de câțiva ani activitatea am descoperit un spectacol care întrunește și atinge mai toate punctele enumerate mai sus. “I.D.I.O.T.” este un text foarte bine scris, așa cum cred că orice regizor și actor își dorește, o piesă a spaniolului Jordi Casanovas, unul dintre cei mai prolifici și apreciați dramaturgi iberici contemporani. Recunosc faptul că de mult nu am mai întâlnit o acțiune atât de iscusit construită pe atât de multe nivele, în jurul a două personaje excelent creionate. Profunzimile psihologiei umane pe care le sondează Casanovas sunt de-a dreptul uimitoare, ba chiar înfricoșătoare, ceea ce face ca partiturile celor două personaje să fie foarte ofertante pentru interpreți. Și acest aspect a fost din plin exploatat de regizorul Mike Săvuică, alături de distribuția formată din Roxana Lupu și George Constantinescu. Mike este unul dintre acei puțini artiști români tineri formați în afara țării care încearcă să aducă pe scena românească o parte din suflul teatral european actual. Și prin această nouă premieră cred eu că reușește să pună în lumina reflectoarelor cât se poate de bine un gen mai puțin întâlnit în România, dar cât se poate de ofertant atât pentru regizor, cât și pentru actori - thriller-ul psihologic. De fapt, textul lui Jordi Casanovas este cu mult mai profund și mai important decât atât. Este povestea fiecăruia dintre noi care, pus în fața unei situații-limită, cu siguranță vom reacționa în același fel în care o face Tony Green, personajul masculin al piesei. Shakespeare spunea că teatrul este (sau trebuie să fie) o oglindă pusă în față omului și realității. Este incredibil cât de fidelă îi este piesa lui Casanovas acestei idei shakespeariene. Un alt aspect al teoriei teatrale clasice aplicabil în cazul textului lui Casanovas, dar și al spectacolului lui Mike Săvuică, este catharsis-ul în sensul aristotelic al cuvântului - acel cumul de milă și frică pe care publicul îl resimte față de acțiunea scenică. Nu ai cum să nu te recunoști în destinul lui Tony, dar și în modalitatea lui de a reacționa. Probabil că mulți cei aflați în sală au urmărit cu sufletul la gură toată desfășurarea marcată de tensiune crescândă dintre Tony și Dr Edel și din simplul motiv că au realizat faptul că oricare dintre ei pot fi în locul bărbatului traumatizat de experimentul cel puțin sadic desfășurat de gruparea de oameni de știință.

Însă nu se putea atinge acest prag al realizării atât de reușite a spectacolului fără talentul indiscutabil al celor doi actori. George Constantinescu este cel care, cu multă măsură și un foarte bun control al stărilor și reacțiilor, dă viață și glas lui Tony Green, frustrărilor și fobiilor sale. Jocul său este gradat, crescând și dezvoltându-se de la prima apariție desprinzându-se din rândul spectatorilor (iscusit orchestrată de regizor), trecând apoi prin primele semne ale disperării și urcând treptat până la punctul culminant căreia actorul îi dă o dimensiune aproape paroxistică. George Constantinescu este unul dintre actorii cei mai interesanți, mai versatili și rafinați ai momentului din teatrul românesc și confirmă aceste caracteristici prin portretul veridic pe care îl construiește în “I.D.I.O.T.”, îmbinând rostirea naturală cu un farmec aparte prin care aduce în fața publicul tipologia bărbatului care ar face orice pentru a-și salva familia în urma propriilor sale erori.

Partenera sa de scenă este una dintre cele mai fascinante actrițe din tânăra generație, Roxana Lupu, al cărei joc scenic prilejuiește de fiecare dată o bucurie spirituală. Este o artistă intelectuală, cerebrală, dar care reușește de fiecare dată să picure discret o cantitate imensă de emoție. Este tipologia de actriță care îmbină cu iscusință inteligența emoțională cu cea rațională, rolurile sale fiind un melanj de meșteșug, talent și intuiție. Și în rolul doctoriței Edel, Roxana Lupu frapează prin naturalețea interpretării, prin ușurința cu care trece de la o stare la alta, de la zâmbet cinic la răceala tipic nemțească, de la frica citită doar în privire la determinarea aproape masculină cu care își înfruntă subiectul experimentului. Au fost chiar momente în care nu mi-am putut desprinde din gând imaginea unei gardiene de lagăr de o duritate sadică rar întâlnită printre care puteam întrezări licărul unei umanități înăbușite. Și spun asta pentru a vă da măsura reală a talentului acestei atât de dăruite actrițe care mi-a rămas în suflet atât prin excelentul rol al Reginei Maria, cât și acum prin acest personaj extrem de complex și pe care nu multe actrițe ar fi reușit să-l dezvăluie cu o asemenea intuiție scenică.

Pentru că vorbim de un thriller psihologic, este imperios necesar să aduc în discuție atât spațiul scenografic, cât și muzica, ambele de o importanță majoră în crearea atmosferei. În primul rând scenografia realizată de Cilem Turkoz izbutesc să adune întreg spațiul imens al palatului Bragadiru într-unul restrâns, construit pe o scenă dispusă în mijlocul sălii și format doar dintr-o masă, două scaune și câteva elemente de recuzită iscusit lucrate, unele având funcții multiple și sugerând dimensiunea științifică a acțiunii. În concordanță cu spațiul fizic se află și cel sonore muzica semnată de Eugen Dan Drăgoi potrivindu-se foarte bine cerințelor regizorale de a construi o tensiune crescândă. Câteva dintre artificiile ingenioase ale lui Mike Săvuică au contribuit, de asemenea, la crearea unei profunzimi mai mare pe care textul a căpătat-o pe scenă - ecranele negre pe care aparent erau proiectate figurile rudelor lui Tony (un aspect care subliniază universalitatea subiectului, lăsând publicul să umple ecranele cu chipurile propriilor apropiați), scurtele momente în care publicul este introdus în imaginația lui Tony prin desprinderea doctoriței Elder de acțiunea propriu-zisă și transformarea sa în imaginea dorită de bărbat (fină scindare a jocului actriței). Toate acestea denotă o înțelegere profundă de către regizor atât a textului, cât și a psihologiei spectatorului, provocându-i imaginația și intelectul.

Trebuie să recunosc faptul că de câțiva ani am ratat câteva spectacole importante din zona teatrului independent. Însă “I.D.I.O.T.”, producție realizată de Arttis Theatre (adică de însăși neobosita și înzestrata Roxana Lupu alături de soțul ei, Nicolae Lupu) și Teatrul Godot mi-a reamintit ce spectacole strălucite cu actori talentați poți întâlni în acest segment teatral cu mult mai vitregit decât sistemul de stat. În plus, acest spectacol mi-a prilejuit și prima întâlnire cu noul spațiu al Teatrului Godot, această instituție cu tradiție deja care a reușit să se impună pe piața teatrală bucureșteană atât de aglomerată, alegându-și cu inspirație acest nou cămin impresionant ce este palatul Bragadiru.

---

I.D.I.O.T.
De Jordi Casanovas
O producție Arttis Theatre
 
Cu : Roxana Lupu, George Constantinescu
Regia – Mike Savuica
Scenografie – Cilem Turkoz
Muzică – Eugen Dan Drăgoi

---

Fotografii preluate din arhivele personale ale artiștilor și de pe site-ul https://lateatru.eu/i-d-i-o-t-teatrul-godot/