Nostalgie și eleganță interbelică într-un spectacol antologic. „Micul infern” la Teatrul Național „I.L. Caragiale” după 11 ani

“Micul infern”. Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti. Un spectacol proaspăt încă după 11 ani de la premieră. Nu îmi povestiți de varianta de la Nottara. Nu am văzut decât o înregistrare TV și am povestit despre el în facultate. Știu ca a fost excepțional, memorabil. Însă eu am crescut cu acest spectacol de la TNB. Eu pe ăsta îl știu și îl iubesc, fără a contesta ceea ce a fost înainte. Eu văd și simt că și în această montare cu această distribuție a rezistat și rezistă timpului. Sigur, e vorba și de textul care, asemeni altor mari piese românești, “se joacă singur”.

Dar nu, nu e doar atât. E vorba de actorii fermecători care nu s-au blazat odată cu trecerea timpului și care pare ca se reinventează mereu în aceste roluri, păstrându-și vitalitatea, tinerețea, pofta de joacă. Într-un decor elegant realizat de Clara Labancz, în cadrul căruia se schimba doar câteva elemente scenografice și de recuzită spre a sublinia trecerea timpului (simpatică și ingenioasă alegerea de a modifica imaginea mașinii din fundal pentru a scoate în evidență cele trei epoci diferite, aspect însoțit de inspiratele alegeri muzicale concepute chiar de regizorul Mircea Cornișteanu), personajele lui Mircea Ștefănescu denumite generic “Soțul”, “Soția”, “Soacra” și așa mai departe se perindă prin scenă la trei vârste diferite, trăind simplu, cu mult umor, dar și cu o lacrimă mereu reținută aventura “micului infern” al mariajului.

Cum să nu mă bucur ca un copil când îi revăd pe aceiași actori care m-au încântat încă de la premiera din 2013 fiind la fel de entuziasmați și entuziaști ca în urmă cu 11 ani? Rodica Popescu-Bitănescu debordează de energia-i bine-cunoscută și creează o Soacră, o coană mare Eleonora plină de farmec, conturând acest personaj foarte simpatic cu mult umor, ironie și auto-ironie. Ilinca Goia este și astăzi la fel de proaspătă, vioaie, oferind bucuria întâlnirii cu un personaj complex, jonglând lejer cu vocile si stările acestei soții mereu devotate, în ciuda oricărei aparente. Liviu Lucaci rămâne în continuare unul dintre actorii mei preferați din trupa Naționalului bucureștean, prin faptul că știe de minune să îmbine aspectul cerebral și cel emoțional al caracterului său actoricesc. Cu emfază, dar și cu mult umor, descoperim un soț care alternează între a domina și a fi dominat de soție și de soacră, chiar și prietenul familiei. Și ajungând la acesta, trebuie să menționez rolul de excepție pe care îl face Marius Rizea. Cornel, doctorul în drept pe care coana Eleonora îl consultă în mod amuzant și inutil în probleme de sănătate, este excelent redat de acest actor comic foarte versatil, subliniind toate calitățile și defectele personajului etern îndrăgostit de soția Viorica, dar mereu aflându-se în umbra “micului infern” al mariajului și ghidându-i pe ambii soți în așa fel încât să le salveze iubirea și căsnicia.

Minunată reprezentare scenică a ordonanței Mielu’ realizează Daniel Badale, unul dintre actorii cei mai dăruiți ai naționalului bucureștean și pe care mi-aș dori să îl văd în mult mai multe spectacole. Datorită lejerității sale în registrul comic, actorul reușește să scoată în evidență un personaj de altfel secundar, punându-l în postura de actant principal în căminul familial. Cele două personaje episodice, reprezentant ispitele soților sunt redate cu atenție la detalii, cu rafinament împletit cu comic de limbaj și de gest de către doi actori foarte dăruiți. Dragos Stemate este fermecător, amuzant și simpatic în rolul lui Kiki Mavropol, întrupând acea tipologie obișnuită de curtezan-ofițer interbelic. În același timp și aproximativ în același registru interpretați este și Fulvia Folosea în rolul secretarei, duduia Didina. Plină de nuri, grațioasă, elegantă și seducătoare, actrița bucură prin prezență scenică și prin modul rafinat în care rostește cu claritate și convingere replicile.

Un spectacol deja antologic, într-o regie foarte echilibrată, semnată de Mircea Cornișteanu, cel care și de data asta a știut să-și adune o echipă artistică de excepție pe care să o pună în valoare. Trebuie să amintesc și de nostalgia pe care mi-a creat-o reprezentația, amintindu-mi de varianta cu strălucitoarea Ileana Stana Ionescu, cea care i-a dat viață Soacrei până în momentul retragerii sale de pe scenă și care mi-a rămas de asemeni întipărită în gând și suflet.

---

Micul infern
de Mircea Ștefănescu
 
Regie:
Mircea Cornișteanu
Ilustrație muzicală:
Mircea Cornișteanu
Scenografie:
Clara Labancz
 
Data premierei: 04.10.2013
 
Soacra: Rodica Popescu Bitănescu
            Soția: Ilinca Goia
Soțul:   Liviu Lucaci
Doctorul: Marius Rizea
Curtezanul: Dragoş Stemate
Ordonanța: Daniel Badale
Secretara: Fulvia Folosea

Fotografii preluate de pe site-ul Teatrului Național „I.L. Caragiale” București