Cruzime, naivitate și melancolie irlandeză într-o frumoasă comedie neagră

Știți că am fost aseară la Teatrul de Comedie. Ce nu știți e că am plecat de acolo cu bucuria unui spectacol-bijuterie, de un rafinament deosebit, cu mult umor negru mai mult sau mai puțin subtil. E vorba de “Billy Șchiopul”. Un text foarte cunoscut al și mai cunoscutului Martin McDonagh. O piesă în bine-cunoscutul și (nu foarte) dulcele său stil deja clasicizat. A mai fost montată și la Nottara, însă recunosc faptul că nu am avut șansa de a o vedea. Am vrut, însă, să nu ratez acest moment, de reîntâlnire cu unii dintre actorii cei mai interesanți și complecși de la Teatrul de Comedie, dar și cu unul din regizorii mei preferați (da, și un teatrolog poate avea preferințe, fără ca aceasta să îi încețoșeze cumva judecată critică) - Vlad Massaci.

M-am bucurat, după cum am spus, de această bijuterie de spectacol care reușește să scoată la iveală tot ce este mai urât și mai frumos din profunzimile naturii umane. Da, ați citit bine - există, ca în toate textele lui McDonagh, această dimensiune a esteticii urâtului, a dezgustului, a abjecției umane, însă totul este creionat în tușe nu foarte grosiere (sigur că un anumit tip de limbaj ori o prezentare grotescă a anumitor caracteristici nu pot fi evitate) și în mod controlat prin viziunea echilibrată și inedită a lui Vlad Massaci. Un regizor care știe cum să se remarce din plin ca și creator de spectacol, dar care știe și să evidențieze lucrul cu actorii în construcția personajelor, dându-se un pas înapoi, spre a permite fiecăruia dintre ei să se remarce. Un mare ajutor în crearea atmosferei aceleia tipice Irlandei rurale insulare a fost ingenioasa, vizionara și talentata scenografă Iuliana Vilsan. Decorul este unul foarte detaliat, luxuriant, plasând spațial acțiunea spectacolului, în timp ce costumele ușor atemporale create prin îngemănarea unor elemente de început de secol XX cu unele de dată mai recentă reușesc să sublinieze atât momentul original (din text) al desfășurării evenimentelor, cât și universalitatea acestora. De remarcat sunt și light design-ul bine gândit care face și trecerea elegantă între scene, semnat de Alin Popa, sound design-ul evocator al Irlandei creat de Adrian Piciorea (un super mega talentat om de teatru plurivalent) și, nu în ultimul rând, superbele proiecții realizate prin video design de Dilmana Yordanova, cea care a gândit un fundal imagistic deosebit de sugestiv, conturând atmosfera cenușie, apăsătoare și mlăștinoasă a Irlandei insulare.

Revenind la experiența spectacologică, nu pot decât să mă declar un fan înfocat al scriiturii lui Martin McDonagh în viziunea lui Vlad Massaci și în interpretările acestei trupe de actori dăruiți. Bogdan Cotlet impresionează prin caracterul demn și blând, dar totodată ușor revoltat al lui Billy, acest personaj rupt parcă din paginile lui Victor Hugo, asemănător cu un Quasimodo, diformitățile fizice neștirbindu-i cu nimic frumusețea sufletească. Superbă redare a delicateței interioare exprimată printr-o voce caldă, printr-o atitudine “verticală”, în ciuda defectelor fizice. Și un foarte bun control al mișcării scenice atât de solicitante. Emilia Popescu, această actriță în continuă transformare de la un rol la altul, care își dizolvă propria personalitate în cea a fiecărui personaj pe care îl interpretează, devine aici mătușa Kate, femeia bună și generoasă, atât de fragilă încât la primul semn de abandon din partea copilului pe care l-a salvat alege să se retragă în lumea ei, înlocuind imaginea lui Billy cu cea a unei pietre căreia îi dă viață în imaginația ei destabilizată. Câtă delicatețe și rafinament în construcția unui personaj atât de frumos, înălțător aproape, dar bântuit de o tristețe sfâșietoare. În contrapunct apare mătușa Eileen a Dorinei Chiriac, tipologia de femeie puternică, care își ascunde cu succes orice urmă de emoție care ar putea-o dovedi slabă în fața vicisitudinilor soartei, dar care cade mereu în patima mâncatului compulsiv pe bază de nefericire. Un rol pe care Dorina Chiriac îl creionează de minune prin adaptarea vocii într-un timbru ușor spart, răgușit, subliniind vârsta personajului, și ajutată de imensitatea costumului ușor caricatural care îi insuflă greutatea mișcărilor.

O redescopăr cu mare satisfacție personală pe Ilona Brezoianu, o actriță de o versatilitate și talent uimitoare, care dovedește cu fiecare rol că este capabilă de o transformare interioară completă, exprimată prin caracteristicile exterioare. De data asta, Ilona este Helen, singura reprezentantă feminină tânără din spectacol, tipologia de fată simplă, de la țară, învățată cu viața dură și care se vede nevoită să abordeze atitudinea masculină violentă pentru a nu fi privită drept slabă și lipsită de apărare (în special de tagma preoțească lipsită de scrupule). Excelent își conduce Ilona Brezoianu parcursul acestui personaj care pare a fi reflecția tânără a mătușii Eileen. Un singur moment îi dezvăluie adevarata natură, sensibilă, acceptând plimbarea cu Billy - păstrându-și totuși “demnitatea” de bătăușa satului prin condiția ca respectiva plimbare să se petreacă în întuneric, fără posibilitatea ca cineva să îi vadă. De altfel, întregul text și întregul spectacol este străbătut de acest aer total “politically incorrect”, în care șchiopii și cei cu retard fizic ori mental sunt puși la zid și batjocoriți în cel mai crud mod, totul fiind realizat, în același timp, cu o ușoară candoare. Cu toate acestea, duritatea acestei societăți formate din oameni simpli, needucați, cu o viziune limitată asupra vieții și cu răutățile provenite din lipsuri, este foarte bine exprimată atât prin limbajul frust al personajelor, cât și prin atitudinea scenică a fiecăruia. Astfel, fratele lui Helen, rotundul și simpaticul Bartley, interpretat cu mult umor și inteligență scenică de Stefan Voicu, devine, pe rând victimă a surorii furibunde și atacator al mai slabului Billy (pentru că doar atacând, la rândul lui, Bartley își poate afirma supremația).

Una dintre cele mai pregnante prezențe în spectacol o are Marius Florea Vizante, în rolul Johnnypateenmike, gura spartă a satului, clevetitorul de serviciu și oficiul de știri al satului. Așa cum orice spațiu rural își are propriul său reprezentant de “radio șanț”, tot așa și Inishman-ul se poate lăuda cu acest bărbat trecut bine de prima tinerețe, un bătrânel care nu își poate găsi altă ocupație și menire mai bună decât aceea de a informa pe fiecare membru al comunității de ceea ce se întâmplă în jur, dar și în afara acesteia. El este, de fapt, și factorul declanșator al dramoletei familiale rurale din jurul plecării lui Billy, răspândind cu o viteză deconcertantă zvonul morții băiatului dincolo de ocean. Marius Florea Vizante realizează și de această dată o nestemată de rol, cu veridicitatea și naturalețea cu care ne-a obișnuit, nefolosind tușe grosiere, dar păstrând o dimensiune grotescă necesară personajului. Îl redescopăr cu ocazia așa și pe Anghel Damian, unul din cei mai aclamați și interesanți tineri actori de astăzi, care conturează cu seriozitate și iscusință portretul lui Babbybobby, acea tipologie clasică de bărbat mânat de sentimente patriarhale indiscutabile, care ascunde o fărâmă de suflet față de nenorocirea (inventată, în cele din urmă) abătută asupra sănătății lui Billy, dar care nu își poate înfrâna mânia la aflarea minciunii pornită chiar din gura invalidului. Marius Drogeanu dă viață cu succes figurii Doctorului din Inishman, tipicul veterinar devenit peste noapte medic uman din lipsa personalului din zona rurală. Nu în ultimul rând, cireașa de pe tort este Sandu Pop, într-un excelent și memorabil rol în travesti, fără foarte multe replici, dar delicios interpretat de foarte talentatul actor care o întruchipează pe Mammy, mama nonagenară a lui Johnnypateenmike, o femeie care ar trebui să fie cu un picior în groapă, dar care este mai verde decât propriul fiu, în ciuda alcoolismului exagerat susținut timp de peste 60 de ani. O realizare actoricească deosebită, în care Sandu Pop face apel la umorul său inconfundabil și creionează o figură demnă de comparația cu acele mari travestiuri de odinioară.

Cu toate că “Billy Șchiopul” nu va fi, poate, pe gustul tuturor tocmai din cauza cruzimii textului, a lipsei de perdea morale, a limbajului uneori foarte direct (nu pot trece cu vederea nici delicioasa scenă a citirii ziarului de către Johnnypateenmike împreună cu mama sa în care se evocă figura lui Hitler într-un mod complet “politically incorrect”, dar extrem de amuzant). Însă, așa cum se întâmplă și în cazul spectacolului “Portugalia”, avem de-a face cu oglindirea scenică a unei lumi deloc colorate care nu poate fi pictată prin cuvinte mari sau limbaj elevat. Privim, mai degrabă, desfășurarea unor vieți, a unor existențe terne, cenușii, în care fiecare participant încearcă să se târască spre lumină așa cum poate. Și singurul care reușește, parțial, să scape din această mocirlă socială este însuși Billy, prin cărțile pe care le tocește de atâta citit, cât și prin dorința de a evada fizic din satul e de pe insula irlandeză. Firea sa blândă și generoasă nu își are locul printre semenii săi lipsiți de educație și de orizonturi personale. Totuși, sângele irlandez îl cheamă înapoi acasă, iar Billy se lasă tras înapoi în mâlul unei vieți aspre, alegând în cele din urmă gestul final și găsindu-și locul (poate?!) pe fundul mării, acolo de unde fusese salvat când era copil de cele două “mătuși”. O rezolvare cu un final deschis ne propune Vlad Massaci, dar una care ne face să reflectăm la propria noastră existență, la visele fiecăruia din noi și la posibilitatea de a ni le împlinit sau nu. Un spectacol pe care cu siguranță îl voi revedea și care asupra căruia plutește un aer de melancolie stranie, cu toate că, din când în când, mai răzbate și câte o rază de lumină.

---

Billy șchiopul
de Martin McDonagh

Un spectacol realizat cu sprijinul Teatrului de Stat Constanța.

regia Vlad Massaci
scenografia Iuliana Vîlsan
light design Alin Popa
sound design Adrian Piciorea
video design Dilmana Yordanova

Distribuție


Emilia Popescu Kate
Dorina Chiriac Eileen
Marius Florea Vizante Johnnypateenmike
Bogdan Cotleț Billy
Ștefan Voicu Bartley
Ilona Brezoianu Helen
Anghel Damian Babbybobby
Marius Drogeanu Doctorul
Sandu Pop Mammy

Fotografii preluate de pe site-ul Teatrului de Comedie: comedie.ro/spectacol/billy-schiopul/