Între lege și morală, între dragoste și păcat. Tabloul unui spectacol memorabil. „Măsură pentru măsură” la Teatrul Bulandra

Legile sunt făcute ca să fie încălcate. Întrebare? Afirmație? Depinde de legi. Depinde de consecințe. Mulți autori și dramaturgi au exploatat teme care opun datoriei legale propria morală au sentimente. Mulți au vorbit în operele lor despre putere și abuzul ei, despre religie și habotnicie, despre bigotism și iertare. Puțini au făcut-o, însă, așa cum a reușit Shakespeare într-una din cele mai interesante creații sale, o piesă “problematică”, așa cum o numesc mulți specialiști, un text aflat la granița dintre comedie și tragedie.

Cu toate că din punct de vedere al istoriei teatrului, la momentul scrierii sale, termenul de dramă nu era cunoscut, “Măsură pentru măsură” face parte tocmai din acest gen dramatic, balansând conștiința cititorului și a privitorului între ușurătatea unui comic cu tentă de sarcasm usturător și sobrietatea întunecată a unei intrigi cu trimiteri către marile tragedii. La fel ca orice piesă shakespeariană, și “Măsură pentru măsură” este, teoretic, un text care “se joacă” singur. Și, în același timp, este o capodoperă care poate beneficia de nenumărate interpretări și viziuni, fiind totodată contemporană într-o asemenea măsură încât nu ar avea nevoie de o reintrepretare textuală. Și totuși, dacă se întâmplă vreo adaptare aleasă de un anume regizor, aceasta trebuie să se ridice la un anumit nivel și să pună în valoare temele și ideile din creația originală a lui Shakespeare.

Spectacolul “Măsură pentru măsură” de la Teatrul Bulandra este un asemenea exemplu în care regizoarea Diana Mititelu a folosit adaptarea realizată exemplar de Cosmin Stănilă, care a reușit să aducă textul în contemporaneitate, modificând radical replicile și vocabularul shakespearian, înlocuindu-l cu termeni colocviali de actualitate, dar păstrând impecabilă linia piesei, intriga, desfășurarea acțiunilor, atmosfera tensionată si sumbră, precum și ideile profund filosofice vehiculate de bardul din Stratford. În același timp, Diana Mititelu a dorit și a izbutit să construiască un spectacol care se bazează foarte mult pe elementul vizual, pe dihotomia lumină-umbră, alb-negru, parcă tocmai pentru a sublinia ambivalența întâmplărilor din textul shakespearian. Chiar dacă, poate, s-a dorit a fi o montare cu tente feministe, cred eu că regizoarea a reușit cu mult mai mult de atât. Pentru că prin folosirea adaptării lui Cosmin Stănilă, prin mișcarea scenică creată de Ștefan Lupu (în special prin scena de deschidere, unde se subliniază aspectele de supunere oarbă a poporului în fața lui Angelo, asemeni unor elevi ascultători terorizați de figura unui profesor tiran), prin alegerea făcută în legătură cu portretizarea ducelui Vicențio (atât în postura sa de conducător, cât și în cea în care este deghizat în prelat, observând acțiunile lui Angelo), prin toate acestea deci, Diana Mititelu face o radiografie profundă și zguduitoare (într-un mod totuși elegant, lipsit de violență și vulgaritate inutile) a societății actuale din mai multe colțuri ale lumii. Cu alte cuvinte, regizoarea a făcut ceea ce mulți alți creatori de spectacole își doresc - a subliniat actualitatea, universalitatea, valabilitatea în orice timp și spațiu a lui William Shakespeare, contemporanul nostru. 

Într-un spațiu scenografic aproape gol, populat doar de câteva bănci de școală (simbol al supunerii față de stat), de o cușcă mare (în care timp de trei sferturi din spectacol zace întemnițat Claudio), de un colț care devine pe rând stație de metrou și confesional, dar și de un fundal ironic clasicizat prin prezența a patru coloane de templu antic - toate acestea create de inventiva Nina Brumușilă - in fundalul căruia se rulează proiecțiile video reușite semnate de Dilmana Yordanova, își desfășoară poveștile de dragoste interzisă personajele shakespeariene de ieri, de azi, dintotdeauna. Sigur că acțiunea din “Măsură pentru măsură”, mai ales în viziunea Dianei Mititelu, poate fi comparată cu ceea ce se petrece de atâta timp în statele islamice. Totuși, cred că trebuie să privim mai îndeaproape, chiar în “curtea noastră”, unde religia și biserica încă mai tind să facă legea, unde corupția și mizeria politică încă domnesc nestingherite, unde lașitatea și bigotismul conducătorilor nu pot fi înlăturate de niciun sacrificiu al cetățenilor. Ceea ce își propune montarea de la Bulandra este să reitereze crezul deja clasic al lui Shakespeare care afirmă foarte clar că teatrul este oglinda lumii și a societății. Da, vorbim de o reflectare fidelă a ceea ce trăim zi de zi, prezentată desigur într-un mod oarecum voalat, metaforizat, dar nu mai puțin tulburător.

Distribuția aleasă de Diana Mititelu se ridică la nivelul cerințelor regizorale și la cele ale publicului (cel puțin, din punctul de vedere al meu și al celor din această seară). Marius Chivu Pascu este un Vicențio puțin diferit față de alte variante ale acestui personaj pe care le-am văzut. Momentele în care se identifică cu poziția de putere, cea de duce al Vienei, permi spectatorilor să vadă doar gura actorului proiectată pe fundal și vocea sa tunătoare ca a unui demiurg (o subtilă și fină paralelă ironică a replicii mai târziu în care Julieta acuză identificarea conducătorului cu însuși Dumnezeu). Ei bine, chiar și numai observând mișcarea buzelor însoțită de sonoritatea vocală teribilă, rămâi impresionat de forța expresivității actorului. Expresivitate care se dovedește a fi metamorfozantă, în momentul în care Vicențio apare în oraș sub masca unui preot binevoitor. Acum, Marius Chivu Pascu își modifică tonalitatea vocii, transformându-se în tipologia prelatului blând, mereu cu o vorbă bună și cu un sfat pentru cei aflați la ananghie. Cu toate acestea, jocul său ascunde o viclenie a acestui personaj pe care Shakespeare l-a dorit a fi întruparea glorificată a monarhului Iacob I, dar pe care Diana Mititelu a ales să-l prezinte în forma sa necosmetizată, profund umană și care închide în sine atât o natură pozitivă, cât și un imbold mai întunecat. Andi Vasluianu, la capătul opus, îi dă viață fratelui lui Vicențio, Angelo, pus în poziția de a-i ține locul celui dintâi și care își dă arama pe față. Actorul subliniază cu rafinament caracterul deloc plăcut al înlocuitorului de la cârma țării. Îl admir pe Andi Vasluianu ca actor de teatru de câțiva ani și astăzi s-a mai adăugat încă un nivel la această stimă artistică pe care i-o port reușind cu brio să scoată la iveală cele mai întunecate și ascunse intenții ale unui bărbat lipsit de scrupule, laș, bigot și care își încalcă propriile legi în primul moment de slăbiciune carnală. Excelentă este și Ioana Brumar, actrița pe care am avut bucuria să o urmăresc astăzi în rolul Isabellei. Am descoperit astfel o actriță de o gingășie și o delicatețe cum rar ne e dat să vedem, dar care știe să își lase libere și cele mai pasionale și violente reacții spre a oferi un joc scenic echilibrat. O actriță tehnică, cu o capacitate de asumare a tuturor trăirilor ambivalente ale acestui personaj care închide în sine virtutea supremă și habotnicia cea mai cruntă, dar care devine un model, în cele din urmă, pentru toate femeile care trebuie și pot să rămână verticale în fața oricărei urgii a societății. I s-a alăturat și Ioana Niculae, o ingenuă Julietta, victimă inocentă a regimului distopic și opresiv al lui Angelo. În momentele de maximă încărcătură și tensiune, cum este și scena din confesional dintre ea și Vicențio deghizat, Ioana Niculae se dezlănțuie cu o furie nestăvilită, impresionând prin claritatea rostirii și prin demnitatea interpretării. Li se alătură Maria Moroșan în rolul prostituatei Mariana, poate cel mai pur (în ciuda și în contra meseriei practicate) și adevărat dintre sufletele reprezentate pe scenă. În monologul său livrat impecabil în care își apără nu doar colegele de profesiune, ci însăși sexul feminin în întregimea purității, verticalității și puterii sale, Maria Moroșan a provocat reacții puternice în rândurile spectatorilor, în timp ce liniștea apăsătoare din sală parcă sublinia și mai mult starea de disconfort și, totuși, de acord față de tirada personajului. 

Simona Pop a îmbrăcat haina lui Escalus, reprezentantul vocii poporului, în montarea Dianei Mititelu prezentându-se drept reporter și jurnalist care ar trebui să manifeste imparțialitate, dar care, sătul fiind la rându-i de tirania inexplicabilă a lui Angelo, trece bariera de partea cetățenilor punând într-o lumină proastă toate faptele lui Angelo. O actriță cu multiple valențe interpretative, Simona Pop a știut cum să scoată la iveală falsa obiectivitate a lui Escalus, datorită intonației și accentelor din timpul interviului cu Angelo, dar și din celelalte momente și intervenții ale sale. M-am bucurat să îl revăd și să îl redescopăr pe Vlad Brumaru, de data aceasta pe scena Teatrului Bulandra. După ce l-am admirat în urmă cu mai mult timp în rolul lui Nae Ipingescu din “O noapte furtunoasă” de la Teatrul Arte dell’Anima (o montare superbă care regret ca nu se mai joacă), acum i-am putut observa și analiza îndeaproape toate caracteristicile care fac din el un actor valoros al generației sale. În cele două mari scene de confruntare ale sale cu Vicențio, în primul rând, și mai apoi cu Angelo, Vlad Brumaru ne aduce în fața toată revolta și întreaga hotărâre a poporului nemulțumit. Cu alte cuvinte, Lucio al său devine vocea generalizată a cetățenilor furibunzi, dând glas în același timp și scepticismului cel mai acerb. În anumite privințe, nu am putut să nu fac o paralelă cu Jacques Melancolicul din “Cum vă place”, gestul final al lui Lucio fiind ecoul tragic al retragerii din lume a bufonului filosof sus-amintit. Aici am putut să observ paradoxul interpretativ al actorului prin interiorizarea emoțiilor violente și al controlului acestora în ciuda freamătului constant pe care l-am simțit din fiecare gest, din fiecare aprindere a țigării, din fiecare cuvânt. Nu în ultimul rând, am descoperit un alt actor fascinant prin prezența scenică fermecătoare, aproape hipnotizantă, prin naturalețea jocului și, mai ales, a rostirii replicilor, prin seriozitatea abordării rolului. Vorbesc despre Adrian Ban, unul dintre acele cazuri nu foarte întâlnite de actor chipeș, fermecător, cu prestanță și cu talent și resurse interioare de expresivitate cât cuprinde. Al său Claudio nu mai este nobilul vienez din originalul shakespearian, dar nu își pierde demnitatea și mândria nici atunci când este transformat într-un tânăr modern, plin de viață și de iubire pentru Julietta sa. Cu toate că textul este modificat și marile monoloage sunt fie rescrise sau tăiate, Claudio rămâne una din figurile interesante de tineri din creația shakespeariană și Adrian Ban reușește să-i dea acea profunzime personajului pe care mulți critici o compară cu cea a lui Hamlet.

Cu toate că (sau poate datorită faptului ca) finalul piesei este, la rându-i, schimbat, regizoarea scoțând aproape orice aluzie la un posibil “happy end” (nici măcar căsătoria Isabellei cu Vicențio nu este privită cu ochi buni), moartea fiind cea care ajunge să domine scena, iar Lucio încheind spectacolul cu un gest extrem (cel mai violent din această montare), “Măsură pentru măsură” este un spectacol de văzut, de simțit, de trăit, de gândit. Ridică mari semne de întrebare asupra legitimității unui anumit tip de conducători cu care se pare ca suntem și noi “binecuvântați” de câțiva ani, dar și asupra condiției femeii într-o societate care se pretinde a fi completamente laică, dar care ascunde în spatele acestei măști bigote o puternică influență a religiei și a bisericii în treburile statului. Așadar, mergeți la Bulandra, vedeți “Măsură pentru măsură” și nu încetați să vă puneți întrebări și să vă luptați să găsiți răspunsurile și căile corecte. 

---

MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ
adaptare de COSMIN STĂNILĂ după WILLIAM SHAKESPEARE

traducere COSMIN STĂNILĂ

Regie DIANA MITITELU
Scenografie NINA BRUMUȘILĂ
Video DILMANA YORDANOVA
Mișcare scenică ȘTEFAN LUPU
Asistent sound design CIPRIAN CHIRICHEȘ

Regie tehnică ALINA MANU

DISTRIBUȚIE:

MARIUS CHIVU PASCU (Vicențio)
ANDI VASLUIANU (Angelo)
MARIA VERONICA VÂRLAN/ IOANA BRUMAR (Isabella)
SIMONA POP / CIPRIAN CHIRICHEȘ (Escalus)
VLAD BRUMARU (Lucio)
ADRIAN BAN (Claudio)
IOANA NICULAE (Julietta)
MARIA MOROȘAN (Mariana)

Credit foto: ANDREI GÎNDAC