Ce mai înseamnă astăzi o discuție despre totalitarism? Cât de mult mai poate mișca o abordare artistică a unei distopii în context contemporan? Mai este relevant un text dramatic de această factură în societatea actuală? Nu trebuie să vă căutați răspunsurile prea mult. Trebuie doar să mergeți la Teatrul Excelsior și să trăiți un spectacol. Cea mai recentă premieră. Da, ați citit bine. Să îl trăiți, nu să îl vizionați. O experiență precum “Foxfinder” poate fi revelatoare și cathartică. Nu doar din punct de vedere social, ci (poate mai ales) din punct de vedere artistic, teatral, muzical, total. Un text semnat de Dawn King în traducerea excelentă a lui Bogdan Budeș, acest virtuoz al traducerilor de teatru american contemporan care și de data asta a reușit să surprindă atmosfera unică a piesei lui King prin intermediul impactului cuvintelor bine alese din limba română. O creație dramatică exemplar trasată din replici scurte, folosind un limbaj simplu care construiește o lume terifiantă în care domnește teama, în care adevărul se ascunde în spatele fricii de pierdere a vieții, în care minciuna este transformată în literă de lege de conducători fără chip care nu au altă armă de dominație decât informația falsă pe care introduce silențios în conștiința celor mulți și lipsiți de voință. Vă sună cunoscut un asemenea scenariu? Prezentarea de pe site-ul teatrului vorbește despre o distopie. Într-adevăr, ne aflăm în fața unei piese de teatru care poate sta lejer alături de capodopere precum “1984”, “Minunata lume nouă”, “Fahrenheit 451” ori “Povestea slujitoarei”. Și totuși, în spatele acestui tablou dramatic distopic se află un adevăr înfricoșător - acela al realității noastre care pare că este confirmare pentru cuvintele și acțiunea imaginate de Dawn King. Și ce alt regizor mai nimerit decât Cristi Juncu pentru a potrivi scenic această poveste delirantă în care omul își este lui însuși dușman ascunzându-se în spatele măștilor animalice și ale naturii? Ironia, sarcasmul fin ce caracterizează toate montările lui Cristi Juncu, indiferent de text, se evidențiază pe deplin și în “Foxfinder”. Atmosfera apăsătoare până la paroxism pe care a creat-o King este echilibrată cu momente de detensionare pe care regizorul le-a gândit și le-a plasat extrem de bine, îmbinând intonațiile și pauzele sugerate actorilor (pe care aceștia și le-au însușit foarte asumat) cu momentele muzicale absolut delicios de usturătoare puse pe linia melodică sugestivă realizată impecabil de Cristina Juncu, “his partner in crime”, fiică și continuatoare demnă a talentului tatălui și mamei sale (pe care, coincidență sau nu, ironică sau nu, o cheamă Andreea…Vulpe!). Imnurile intonate solemn, sobru, serios de către cei trei “Foxfinderi” stârnesc zâmbete paradoxal de aprobatoare din partea publicului și acest lucru se datorează și interpretării ireproșabile (atât vocal, cât și actoricește) de Visarion Udatu, Iulian Sfircea și Andrei Ionescu. Venind în sprijinul acțiunii, fiind comentatori ai acesteia, dar asumându-și si rolul de “translatori” ai regulilor distopice ale vânătorilor de vulpi, cei trei reprezentanți nevăzuți ai ochiului și brațului dominator al conducătorilor sunt o contrapondere ironică binevenită, permițând totodată și punerea în lumină a talentului muzical al celor trei foarte tineri actori. Distribuția este întregită de patru actori tineri, patru membri ai extrem de talentatei, diversei și versatilei echipe artistice a Teatrului Excelsior, această instituție de spectacole în continuă efervescență și reinventare, dar cu un program managerial și artistic foarte bine definit. Iar trupa sa reflectă aceste caracteristici bine setate și delimitate. Așadar, de această dată, Cristi Juncu și-a ales patru interpreți pe măsura textului și a montării. Dana Marineci este cea care îi dă viață lui Judith Covey, un personaj parcă smuls din celebrul tablou al lui Grant Wolf, “American Gothic”. Tipologia femeii simple, soției de fermier dintr-o America îndepărtată în timp (și, totuși, atât de apropiată și actuală). Cu toate că avem de-a face cu o distopie aflată undeva în afara timpului și a spațiului, totuși amplasarea din spectacol este foarte bine conturată. Iar personajul Danei Marineci evidențiază această localizare spațială și temporală. Privind-o pe această artistă cu atâtea resurse emoționale și interpretative, mi s-a reconfirmat faptul că trăim o epocă a marilor actrițe. Da, și Dana Marineci face parte dintre acestea, căci sensibilitatea cu care dă glas iubirii statornice și fidelității față de soțul ei contrastează cu forța interioară exprimată în legătură cu pericolul iminent al vulpilor pe care îl neagă, dar și în ceea ce îl privește pe vânătorul animalelor viclene care o atacă încercând să profite de ea. Această alternare între stări actrița o rezolvă “din poignée”, fascinând prin veridicitatea trăirilor și prin autenticitatea cu care își asumă rolul. Alături de ea se află una dintre celelalte actrițe preferate ale trupei de la Excelsior, Oana Predescu. Rar reușești să observi un artist cu atâtea posibilități de exprimare scenică, atât de versatil și de credibil în roluri complet opuse cum o face Oana Predescu. De la Morticia Addams la doctor Sartorius (din “Solaris”), de la Polly Peachum la, iată, acum Sarah Box, această actriță surprinde cu fiecare apariție. De această dată, în “Foxfinder” există chiar șansa să nu o recunoașteți - și nu doar datorită machiajului și a alcătuirii fizice a personajului, ci și a schimbării tonalității vocii, a ritmului rostirii replicilor, a alternării dintre exploziile de revoltă ale lui Sarah și momentele de interiorizare ușor comică. Un rol pe care Oana Predescu îl poate așeza liniștită în galeria marilor ei creații și pe care spectatorii îl vor reține cu siguranță și datorită caracterului revoluționar și înălțător, în ciuda simplității, al acestei femei-fermier care luptă cu totul pentru adevăr, chiar și cu prețul familiei și al propriilor copii. Falanga masculină a spectacolului este asigurată de doi dintre cei mai carismatici, talentați, complecși și polivalenți actori nu doar ai Excelsiorului, ci ai întregii tinere generații. În primul rând, îl avem pe Bogdan Nechifor, acest actor-cameleon, acest fin creator de personalități diverse care și de această dată lasă fără cuvinte publicul uimit poate să-l vadă în rolul lui Samuel Covey, fermierul care și-a pierdut băiatul în urma unui accident nefericit și care încearcă să-și continue existența cât de cât liniștită până în momentul când această liniște îi este tulburată de apariția “Foxfinder”-ului sosit inopinat. Fluctuațiile emoționale prin care actorul își trece personajul sunt de-a dreptul impresionante, Bogdan Nechifor reușind să conducă construcția personalității lui Samuel gradat, într-un crescendo alarmant până la acel iureș înnebunitor în urma căruia apelează la un gest suprem și tranșant (pe care vă las să-l descoperiți singuri). Momentele de tăcere dintre replici și pauzele, în special în prima jumătate a spectacolului, creează acea tensiune necesară transformării finale a personajului. De altfel, mare parte din spectacol este construit exact din aceste lectori și pauze foarte bine controlate și plasate, revelând măiestria de “constructor” de spectacole a lui Cristi Juncu. Echilibrului și controlului discret al lui Bogdan Nechifor i se opune entuziasmul și avântul tipic tinereții manifestat de Dan Pughineanu, care astfel își creionează excelent personajul vânătorului de vulpi. Un tânăr aflat la început de drum în ingrată carieră impusă de o societate diforma, William Bloor este expresia teatralizată exactă a unei generații de sacrificiu îndoctrinată încă din pruncie în a crede orice informație i se livrează, fără a o trece prin prisma propriei gândiri, din simplul fapt că aceasta este redusă la aproape nimic printr-un criminal proces de “spălare a creierelor”. Dan Pughineanu izbutește să redea scenic aceste trăsături cât se poate de precis, printr-un joc curat, gradat (asemeni partenerului său de spectacol), crescând exponențial pe parcursul celor două ore starea de tensiune a personajului său până la momentul izbucnirii finale în care William nu își mai poate ține în frâu personalitatea și dorințele înăbușite de sistemul ucigaș în care a fost crescut. Tânărul actor jonglează cu stările contrariante ale lui William, impresionând prin controlul extraordinar pe care îl are asupra expresivității actoricești. După ce a uimit publicul în creația aceea antologică a MC-ului din “Opera de trei parale” în regia lui Răzvan Mazilu, iată că Dan Pughineanu își confirmă locul între actorii de marcă nu doar ai generației sale, ci al întregului tablou teatral românesc de azi. Toți acești artiști minunați nu ar putea, desigur, să-și desfășoare la fel de bine talentul dacă nu ar fi ajutați și de decorul elaborat și extrem de sugestiv realizat de Cosmin Ardeleanu, unul dintre cei mai străluciți scenografi tineri. Lucrând îndeaproape cu regizorul, Cosmin a realizat un spațiu scenic fluid, care se metamorfozează cu ușurința unei clipiri datorită funcționalității și expresivității vizuale, dar ajutat și de sceno-tehnica deosebită pe care o deține Teatrul Excelsior. Prezența acelui turn de apă a cărei curgere folosește și drept efect sonor pentru ploaie, dar și pentru a da o notă de autenticitate localizării, construcția în sine a pereților mobili care se transformă din încăperea de zi și bucătăria familiei Covey în cea a Sarei Box, dar și proscenium-ul încărcat de pietriș și pământ - toate acestea ajută din plin la delimitarea spațială a desfășurării acțiunii. De asemenea, lighting design-ul lui Traian Marin susține scenic trecerea timpului, dar și mișcarea personajelor dintr-un loc în altul, imprimând și o aură de mister, cu accente apăsătoare, tenebroase. Nu pot decât să vă recomand cu căldură, dar și cu un dram de prudență pentru starea sufletească, acest spectacol tulburător, profund răvășitor, cu momente de adevărată introspecție filosofică și psihologică. Un text și o montare care invită la meditația asupra societății de azi, a puterii omului de a îndura și de a se revolta (sau nu) împotriva unui sistem care strivește orice urmă de voință și personalitate. “Foxfinder” sau “frica de adevăr naște vulpi”. Cine este vulpea? Ești tu? Suntem noi toți? Există cu adevărat vulpi? Și dacă da, sunt ele un rău necesar pentru a ne deschide ochii asupra propriului suflet și a propriilor ambiții? Foxfinder de Dawn King traducerea Bogdan Budeș Echipa de creație regia Cristi Juncu scenografia Cosmin Ardeleanu muzica originală Cristina Juncu lighting design Traian Marin producător delegat Camelia Moroianu Distribuția William Bloor Dan Pughineanu Samuel Covey Bogdan Nechifor Judith Covey Dana Marineci Sarah Box Oana Predescu Foxfinder Visarion Udatu Foxfinder Iulian Sfircea Foxfinder Andrei Ionescu Fotografii de Cosmin Ardeleanu
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
August 2024
Categories |