Eine Kleine Nachtmusik. Poezia muzicii, geometria sentimentelor și dansul versificat al Geniului neînțeles

Mozart. Lari Giorgescu și Gigi Căciuleanu. Pentru că toți coexistă. Pentru că Mozart este mereu și pretutindeni. Pentru că Lari este pe scenă în prezent. Și pentru că Gigi există prin versurile rostite și prin mișcările trăite de Lari. Sunt toți în fața noastră deodată. Pe scena Teatrului Țăndărică. Care găzduiește unteatru. Ce frumos, nu? Un spectacol-joc în care își face loc copilăria, jucat de unteatru de adulți pe o scenă dedicată spectatorilor la vârsta lor cea mai fragedă.

Eine Kleine Nachtmusik. O pendulare între aici-acum și întotdeauna-veșnicie. Un spectacol al genialului. O geometrie a spațiului teatral și a sentimentelor exprimate prin dans și poezie. Geometrie-poezie. Dans-actorie. O sclipire de geniu în sine. O zbatere de aripi de dincolo de timp venită pe acordurile perfecte ale muzicii mozartiene. Este un spectacol cu și despre Mozart. Nu un omagiu. O oglindire a genialului salzburghez etern neînțeles și pe veci iubit de toți. Noi astăzi, acum, nu am reușit încă să pătrundem misterul armoniilor lui AmaDeus. Muzica sa rămâne învăluită în mantia necunoscutului și totuși ne atinge. Așa cum spectacolul lui Gigi Căciuleanu te face să simți, te face să meditezi, te cutremură și totuși își păstrează o aură de “je ne sais quoi” inexplicabil, inexprimabil. Don Giovanni, Fiordiligi, Susanna, Papageno, Barbarina, Marcellina, Sarastro. Toți sunt menționați. Se perindă prin fața noastră prin sonorități, prin imaginile pe care ni le creează versurile lui Gigi. Și Lari, acest om-orchestră, acest om vitruvian al teatrului tânăr și mereu proaspăt (o trimitere către celebrul desen al lui Leonardo este sugerat chiar în finalul spectacolului, prin plasarea corpului lui Lari în cadrul bazei piramidei). El este imaginea focului, a pasiunii, a energiei, a bucuriei de a juca și de a fi. Este deopotrivă Prometeu înlănțuit de arta pe care o slujește și este arta însăși care îl ține prins în hățuri. Dar ce prizonierat plin de frumusețe și însemnătate. Și cât talent sălășluiește în ființa lui Lari. Jonglează cu stările personajului precum jonglează cu lumea-minge a lui Dumnezeu pe ritmurile duetului dintre Papageno și Papagena. Da, Papagena, acest personaj care nu este deloc ceea ce pare a fi. Așa cum și mingea lui Gigi (adusă cu mașina timpului parcă din vechiul său solo de joc cu mingea din tinerețea pe care o păstrează neatinsă în spirit) este cu mult mai mult decât se vede. Pentru că Lari îi dă profunzimea unui obiect ce capătă dimensiuni gigantești, astrale. Și pentru că face asta acompaniat de cuvintele imaginate de el, de Gigi: “Mingea Doamne e lumea mea / Mingea mea e lumea ta Doamne”. Dând înțelesuri divine și metafizice unui obiect atât de banal, el, creatorul și el, dansactorul, deschid o poartă la fel de metafizică spre lumea paralelă. Cea din care aterizează purtat de o navă spațială topită intr-un vulcan Geniul. 

Mozart! Jumătatea spectacolului mi-a deschis ochii asupra acestei taine. Când am auzit ca un ecou de altădată cuvintele Împăratului Josef al II-lea: “Prea multe note!”. Când Lari a rostit apoi: “niciuna în plus, răspunse Bufonul”, denumindu-se pe el însuși, pe Mozart în care se transformase, așa cum l-au denumit cei neînțelegători de atunci, am înțeles că mă aflu în fața fragilității și maiestuozității lui AmaDeus. Sau, mai simplu, a lui Wolfgang. Wolfie. Și de aici legătura cu noaptea, cu momentul dintre câine și lup. Wolf-Lup. Noapte. Vis. Spațiul dintre amurg și întuneric. Un spectacol despre noapte și joacă. Despre copilărie și moartea care nu are cum să vină ca în orice spectacol bun unde personajul principal moare. Pentru că aici, Mozart, Geniul, nu este personaj. Este erou. Ca în tragedia antică, el este mai presus de destin și de existența cotidiană. Așa că eroul nu moare. Eroul doar se joacă de-a viața, de-a moartea, de-a creația. Puterea fizică și forța interioară a lui Lari se exprimă astfel prin giumbușlucuri acrobatice excepționale făcute cu un cub plutind în mâinile dansactorului. Și apoi același joc aerian, eteric cu piramida. Corp geometric tridimensional reprezentând poarta spre înțelepciunea antică, simbol al masoneriei, trimitere către opera masonică par excellence - “Die Zauberflöte” (“Flautul Fermecat”). Ce discret și ce puternic a născut Gigi această imagine, așezată scenic atât de elegant și grăitor de Vladimir Turturica.

Piramida - spațiu transcendental în care silueta perfectă a semizeului Lari se încadrează sugerând poziția celebră din antica Eladă a gânditorului. Pentru ca oricât de jucăuș ar fi fost Mozart, trebuie să ne amintim că a fost și un profund filosof. Până și în figura lui Don Giovanni, trepidantul și frivolul seducător, până și în lista interminabilă de “mille tre” domnițe găsim frumusețea celui care gândește iubirea, nu doar o simte. Și ce frumos a știut Gigi să încadreze ideea asta între aliterațiile sale dadaiste pline de înțeles și savoare și muzica îngerească mozartiană. Și cât de puternic ne-a tradus Lari nouă, spectatorilor muritori (dar nemuritori pentru actori prin natura actului artistic care nu poate exista fără auditoriu) poezia geniului neînțeles pe care fiecare din noi se străduiește să-l descopere, pentru a-i pătrunde tainele de nepătruns! Și-acum, la final, să vă reamintesc că eroul nostru se încăpățânează să nu moară. El trăiește și va reînvia de fiecare dată când sala se va umple până la refuz de spectatori și când expresivitatea lui Lari va da din nou curs vieții Genului imaginat în cuvinte, dans și muzică de poetul-coregraf Gigi.

Fotografia de mai sus realizată de Florin Ghioca

---

---

Eine Kleine Nachtmusik

Teatru Coregrafic

Un spectacol de Gigi Căciuleanu
Muzica: W.A. Mozart

Cu Lari Giorgescu
One-man-show

Texte: Gigi Căciuleanu

şi un fragment de scenariu original de Comedia Dell’Arte
aparţinând lui W.A. Mozart

Scenografia: Vladimir Turturica
Light Design: Dragoș Mărgineanu

O coproducţie: UNTEATRU, ARTPRODUCTION FOUNDATION
& GIGI CĂCIULEANU ROMANIA DANCE COMPANY.
Proiect co-finanțat de AFCN