Bucuria unui comedii inteligente. „Azilul de moarte” la Teatrul Bulandra

Pe 1 iunie, mi-am ascultat și respectat copilul din mine care a vrut să se bucure sincer și fără profunzimi prea mari de un spectacol încântător, fermecător, plin de umor (hai că fac și rime!), fără filosofii pretențioase, dar totuși cu diverse momente în care cazi puțin pe gânduri. Am vrut să mă răsfăț cu un policier amuzant, inteligent și am reușit pentru că “Azilul de moarte” de la Bulandra exact asta e - o comedie polițistă foarte reușită, un text bine croit, cu personaje credibile, frumos conturate de condeiul lui Georges Contamin. Dar este, în același timp, un spectacol de comedie excelent montat, în stilul binecunoscut al lui Alexandru Dabija, conținând acea doză de ironie și sarcasm, observându-se desigur și lucrul în detaliu cu fiecare actor și construcția coerentă a spectacolului, aspecte tipice montărilor lui Dabija.

O bucurie de spectacol este “Azilul de moarte”, mai ales pentru un thriller și comedy afficionado cum sunt eu (da, mereu mi-am susținut și apărat această pasiune, acest “guilty pleasure” care rămâne literatura polițistă care, atunci când e bine realizată, poate fi o bijuterie). Montarea piesei lui Contamin la Teatrul Bulandra beneficiază de o distribuție deosebită. Se observă în mod clar plăcerea cu care acești actori atât de talentați au lucrat spre a da viață unor personaje colorate, pitorești, fiecare cu ticurile, obsesiile și ideile lui fixe, permițându-le artiștilor să-și construiască aceste roluri de caracter (ba chiar contre-emploi-uri pe alocuri) cu bucurie și cu mare atenție la toate detaliile necesare conturării personalității fiecăruia dintre ei. Cei cinci bătrânei simpatici care populează azilul din titlu primesc suflare și adevăr scenice din partea a cinci mari actori. Astfel, Dana Dogaru este excelentă prin jocul ludic pe care îl folosește în conturarea lui Regine Verbruge, o farmacistă pensionată cu un limbaj colorat, puțin răutăcioasă și mereu pusă pe șotii. Manuela Ciucur, simpatică, dar fermă în interpretare, îi dă viață Josephinei Vankelst, reprezentanta revoluționară a locatarilor azilului, mereu cu punga de “pufuleți bolșevici și din gulag” (așa cum îi numește malițios colegul Alphonse) după ea și mereu cu dorința de a-și susține vederile de stânga. Am fost încântat să o descopăr pe Camelia Maxim, o foarte bună actriță dramatică, într-un rol comic pe care l-a construit credibil și foarte asumat - Margot Vanbeveren, o bârfitoare și clevetitoare doamnă care “nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase”, gata oricând să se folosească de un proverb pentru a-și apăra această înclinație spre a duce vorba de colo-colo. Mezina locatarilor, Arlette Copaert, este fermecător interpretată cu mult-mult umor și vervă de una din actrițele mele de suflet, Antoaneta Zaharia care se folosește de toate resursele ei, dar și de datele personajului, pentru a construi un rol deosebit, subliniind cu mult umor și autoironie toate defectele Arlettei (surzenia, voioșia, ideile fixe legate de karaoke). Nu în ultimul rând, Radu Amzulescu, acest atât de profund și filosof actor al teatrului Bulandra, și-a scos la iveală partea plină de sarcasm, evidențiind trăsăturile exaltate ale fostului general de armată Alphonse Guerdin, un bărbat trecut bine și de a doua tinerețe, dar mereu “pe baricade” și amuzant de  împotrivit comunismului Josephinei, cu toate ca el însuși este un mic tiran. Mai există și un al șaselea membru care ocupă o cameră în azil, dar despre el puțin mai încolo.

Falanga tinerilor și celor de vârsta mijlocie o deschide directoarea Laurence Duriez de Foll în care Rodica Lazăr excelează, apelând la partea ei de actriță comică, în special în momentele în care personajul lasă la o parte orice manieră și eleganță spre a scoate provinciala țață (foarte bună soluția moldovenismelor personajului, care parcă apropie acțiunea de publicul român). Urmează, apoi, Maria Veronica Vârlan, care este Magalie Deswaert, infirmiera azilului, care își înșeală bărbatul pe toate drumurile și căreia actrița îi insufla vitalitatea, pofta de viață și hedonismul tocmai prin propria bucuria a jocului ce transpare în toate momentele în care se află pe scenă. Carol Ionescu este Cedric Barbier, prima victimă a azilului dătător de viață pentru bătrâni și de moarte pentru tineri (cât de ironic, nu?!). Tânărului actor îi reușește cu ușurință construcția acestui personaj jovial și fustangiu, demonstrând în același timp că beneficiază de o versatilitate aparte în momentul în care, către final, apare în rolul celui de-al șaselea bătrânel din azil, Jean-Philippe Bustaman). Apoi, soțul infirmierei, Remi Deswaert, este interpretat foarte serios și asumat (așa cum ne-a obișnuit deja) de Ioan Paraschiv. Momentele sale de furie geloasă alternează cu cele de bucurie la vederea cadavrului lui Cedric (o scenă spumoasă tipică unei comedii negre este cea în care Remi pare a se auto incrimina prin privirea triumfătoare asupra trupului rivalului său, Cedric) și, astfel, acest chipeș actor plin de o forță interpretativă aparte își demonstrează resursele artistice. Delicios de sobru și extrem de amuzant este strălucitul Andrei Huțuleac în rolul inspectorului Laurent Pruvost. Acest tânăr și foarte talentat actor creează, ca de fiecare dată, o bijuterie de rol, știind să echilibreze toate elementele constitutive ale personajului său (defectul de mers, crizele de astm, caracterul neîndemânatic ce îi pricinuiește accidente cu arma din dotare), fără să cadă nicio clipă în derizoriu ori să aibă tușe îngroșate ale jocului. De asemenea, Mihai Bisericanu este o prezență cât se poate de fermecătoare prin bonomia și naivitatea subinspectorului Gilbert Parouti, pe care îl interpretează parcă parafrazandu-l pe celebrul inspector Clouseau. Actorul își creionează cu fin umor, cu o vitalitate și o efervescență scenice deosebite personajul, reafirmându-și versatilitatea și ingeniozitatea deja cunoscute.

Nu vă spun cine este făptașul, nu vă spun dacă mai sunt victime în afară de cea amintită deja. Vă spun doar că dacă vreți să râdeți inteligent, dacă vreți să ieșiți puțin din cotidian, dacă vă plac comediile negre, dar cu substrat social și cu o “morală” interesantă, “Azilul de moarte” de la Bulandra este o alegere foarte bună. Un spectacol fără pretenții de capodoperă profundă, cu o scenografie foarte bine detaliată a Ninei Brumușilă și costume care punctează în mod deosebit caracteristicile fiecărui personaj realizate de inspirata Maria Miu, un spectacol în care Alexandru Dabija se vede că s-a lăsat în voia bucuriei creației ludice bine gândite și în care și actorii și-au dat voie să se arunce în giumbușlucăreala jocului spre deliciul publicului.

---

AZILUL DE MOARTE
de GEORGES CONTAMIN

traducere VIOLETA POPA
Regie ALEXANDRU DABIJA
Decor NINA BRUMUȘILĂ
Costume MARIA MIU
Regie tehnică ALINA MANU

DISTRIBUȚIE:

ANDREI HUȚULEAC (Laurent Pruvost)
MIHAI BISERICANU (Gilbert Parouti)
RODICA LAZĂR (Laurence Duriez de Foll)
MARIA VERONICA VÂRLAN (Magalie Deswaert)
IOAN PARASCHIV (Remy Deswaert)
CAROL IONESCU (Cedric Barbier/Jean-Philippe Bustaman)
DANA DOGARU (Regine Verbruge)
ANTOANETA ZAHARIA (Arlette Copaert)
CAMELIA MAXIM (Margot Vanbeveren)
RADU AMZULESCU (Alphonse Guerdin)
MANUELA CIUCUR (Josephine Vankelst)

Credit foto: ANASTASIA ATANASOSKA