Astăzi, în plină vacanță și arșiță de vară, vă propun să ne răcorim și să ne bucurăm sufletele prin întâlnirea cu o actriță tânără și extrem de talentată care duce faima țării cu onoare și mândrie peste hotare - Elena Lozonschi. Elena este din Iași și est stabilită în New York din 2017. A fost crescută într-un mediu artistic, și a început să studieze pianul de la vârsta de patru ani, luând cursuri de voce cu Ozana Barabancea. Pasiunea ei pentru actorie a determinat-o să se mute la New York, unde a studiat la New York Film Academy și la Academia Stella Adler. A colaborat cu dramaturgul și autoarea de origine română Cătălina Florescu la piesele "Verde Crud" și "Cățelul sinucigaș și Laika". Printre alte proiecte notabile ale sale se numără "A Sketch of New York" și colaborările cu teatrul radiofonic Living Radio pentru piesele "5 Beats per Minute and Thirty Five Degrees Fahrenheit" și "Inn-ception". Vă las să o descoperiți pe această fascinantă actriță în interviul de mai jos, pe care am avut plăcerea să-l obțin în exclusivitate pentru Republika Kritica. Tudor Sicomaș: Ca de fiecare dată, îmi încep interviul cu o întrebare pe care o adresez tuturor interlocutorilor - cine este omul Elena Lozonschi? Elena Lozonschi: Elena este o poveste despre pasiune, curaj și descoperire de sine. Sunt o exploratoare a artei, o călătoare pe drumul descoperirii de sine și o voce care își caută mereu echilibrul între provocările vieții și bucuriile scenei. T.S.: Cum au fost pentru tine anii de facultate și cine te-a influențat în acea perioadă (profesor, actor)? E.L.: Anii de școală au fost o perioadă de descoperire și transformare profundă pentru mine, plini de momente intense și experiențe definitorii. Studiile la New York Film Academy și Academia Stella Adler au fost adevărate incubatoare de talent, unde profesori remarcabili m-au provocat să mă autodepășesc. Am fost norocoasă să fiu înconjurată de mentori care m-au inspirat in mod constant și susținută de colegi și familie. Am avut plăcerea de a colabora cu numeroși artiști talentați, iar cea mai recentă experiență a fost la festivalul PhysFest, alături de Gal Yosepov. L-am redescoperit cu încântare după zilele petrecute la Academia Stella Adler, urmărindu-i evoluția în spectacole precum „Merry Sketchmas” și „A Night of Friends and Strangers”, unde a strălucit în arta improvizației și a comediei. Energia și creativitatea sa m-au inspirat să explorez și eu mai îndrăzneț această direcție artistică. Privind înapoi, realizez că acești ani au fost fundația carierei și identității mele artistice, transformându-mă în actrița de azi, mereu dornică să exploreze noi orizonturi și să împărtășească emoții autentice cu publicul. T.S.: Cu ce amintiri și lecții importante ai plecat din facultate? E.L.: Fiecare experiență și persoană întâlnită de-a lungul acelor ani și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării mele profesionale și personale. Repetițiile lungi și intense alături de colegi, pline de râsete, lacrimi și creștere, au creat legături de neuitat. Teatrul, prin natura sa de efort de echipă, m-a învățat colaborarea, ascultarea și respectul pentru contribuțiile fiecărui membru. Fiecare proiect aduce provocări noi și lecții de adaptabilitate. Drumul către succes în actorie este întotdeauna lin, dar fiecare obstacol este o oportunitate de a învăța și de a crește, consolidându-mi motivația și determinarea. T.S.: Care a fost primul tău rol important, primul spectacol mare și ce amintiri porți de atunci? E.L.: Un moment cu adevărat special în cariera mea a fost participarea în producția multilingvă a "Livezii cu Vișini" de Anton Cehov, regizată de Frank Pagliaro. Spectacolul a adunat opt limbi diferite pe scenă, cu supra titrare în limba engleză, oferindu-mi șansa de a colabora cu artiști din diverse colțuri ale lumii și de a interpreta rolul principal, Liubov Andreevna, în limba română. Poate si datorita faptului ca am jucat in limba maternă, am simțit o legătură profundă cu personajul, o combinație fascinantă de forță și sensibilitate, unde suferința ei ascunsă sub o aparență de nepăsare devine vizibilă pe măsură ce povestea avansează. Totodată, am avut onoarea de a lucra cu Joe Staton, care a interpretat rolul lui Simeonov Pișcik, aducând un contrast fermecător și indispensabil. În timp ce Liubov se confrunta cu frământările sale interioare, Simeonov Pișcik aducea energia și umorul, creând un echilibru vibrant care a intensificat legăturile dintre personaje. Îmi amintesc cu drag acele momente, pline de râsete și lacrimi, într-o atmosferă familială de neuitat. T.S.: Cum ai ajuns să pleci în SUA? Ce te-a mânat acolo? E.L.: Plecarea în Statele Unite a fost o călătorie marcată de provocări și oportunități extraordinare. Am decis să mă extind și să mă dezvolt atât profesional, cât și personal, fiind atrasă de educația continuă și posibilitatea de a învăța de la cei mai buni în domeniul actoriei. SUA oferă programe de formare de prestigiu, cu mentori recunoscuți la nivel global, ceea ce m-a motivat să explorez noi perspective și să-mi îmbunătățesc abilitățile artistice. Dorința de a participa la proiecte internaționale și de a construi o carieră pe o scenă globală m-a inspirat profund, alături de exemplele de succes din industria artistică americană. Sprijinul puternic al mentorilor și al familiei a fost crucial în această decizie curajoasă de a urma visurile mele într-un mediu plin de provocări și promisiuni. T.S.: Cum se deosebește școala de teatru din România de cea din SUA? E.L.: Școlile de teatru din România și SUA oferă abordări distincte și complementare în formarea actorilor. În timp ce România se concentrează pe tradițiile teatrale clasice și o pregătire riguroasă, în SUA se promovează inovația, flexibilitatea și conexiunile directe cu industria contemporană. Aici, se cultivă un echilibru delicat între colaborare și competiție sănătoasă, încurajându-se atât munca în echipă, cât și dezvoltarea individualității, stimulând astfel inovația și progresul personal. Curriculumul flexibil permite studenților să-și personalizeze educația, specializându-se în mai multe domenii, teatru, film, televiziune sau chiar producție și regie. T.S.: Care sunt cele mai importante proiecte de teatru pe care le-ai realizate în State? E.L.: Am avut ocazia să lucrez la două proiecte deosebit de dragi pentru Living Radio. Spectacolele radiofonice "Five Beats Per Minute and Thirty-Five Degrees Fahrenheit" și "Inn-Ception" m-au introdus în lumea comediei și a teatrului radiofonic, oferindu-mi o experiență captivantă și nouă. Complexitatea de a juca în direct pe scenă și la radio a fost o provocare fascinantă, dar și o satisfacție imensă de a aduce o experiență similară audienței, indiferent de mediul în care se află. Un alt spectacol care mi-a deschis orizonturile către comedie este "A Sketch of New York," o colecție de schițe ce ilustrează viața artiștilor din New York, cu momente amuzante și uneori stranii. Am avut privilegiul de a lucra cu Joe DiNozzi, o profesionistă minunată cu experiență pe Broadway. Colaborarea cu cineva familiarizat cu marile scene a fost extrem de interesantă și mi-a oferit o perspectivă nouă asupra teatrului. Realizarea mea de referință a fost spectacolul solo Girls & Boys de Dennis Kelly, jucat în inima districtului teatral din Manhattan. Pe parcursul producției, mă loveam constant de un obstacol și am realizat că aveam nevoie de un expert în arta de a portretiza „răufăcători plăcuți”. Există un actor incredibil de talentat, activ în prezent în NYC, care este specialist în astfel de personaje; Hraban Luyat. El a abordat acest stil în rolul lui Thomas în „Bull” anul trecut, dar interpretarea sa a unui rege Charles al-VI-lea adorabil și confuz în „Henry V” a demonstrat importanța acestui ingredient în teatrul de calitate. Nu numai că a adus varietate interpretării acestui personaj, dar cel mai important, fiindcă a abordat un stil shakespearian notoriu de dificil – un spectacol întreg care a fost pus în picioare cu numai două repetiții. Dacă a funcționat acolo, va funcționa oriunde! A fost o întâmplare fericită să fie disponibil pentru a colabora și s-a dovedit a fi esențial în descoperirea unei laturi mai blânde a personajului negativ din această poveste. Împreună, aTm transformat piesa dintr-o polemică vehementă banală într-o epopee brută și sfâșietoare despre iubire și durere. Eforturile noastre comune au făcut ca spectacolul să strălucească, marcând una dintre culmile carierei mele în teatrul american. T.S.: Povestește-ne despre pasiunea ta pentru muzică și despre perioada de pregătire la pian, dar și cea de pregătire vocală cu Ozana Barabancea. Ce influență au avut aceste două aspecte în viața ta artistică din SUA? E.L.: Pasiunea mea timpurie pentru muzică a evoluat într-o căutare intensă pentru o formă de expresie artistică care să îmi satisfacă dorințele creative. În România, studiul dedicat al pianului m-a învățat disciplina și perseverența, dar am simțit că îmi doresc să mă îndrept către ceva mai mult decât interpretarea clasică. Căutarea mea m-a dus către Ozana Barabancea, care m-a antrenat vocal și mi-a deschis ochii către o lume plină de posibilități artistice. Ea a fost cea care m-a încurajat să aplic la New York Film Academy la secția de musical, unde am explorat actoria și performanța scenică într-un mediu care îmbină muzica, teatrul și dansul. Astfel, am dezvoltat o versatilitate care m-a adus în fața unor noi și provocatoare proiecte artistice în Statele Unite. T.S: Care sunt cele mai actuale teme ale dramaturgiei în spațiul american și cum te raportezi tu la acestea? E.L.: Temele contemporane din dramaturgia americană reflectă complexitatea peisajului social, politic și cultural al țării, abordând rasismul sistemic, mișcarea #MeToo, drepturile LGBTQ+ și lupta pentru egalitate și justiție socială. Poveștile despre imigranți și căutarea identității aduc în prim-plan teme despre apartenență, conflicte culturale și Visul American. În munca mea, mă implic profund în aceste teme prin povești autentice și provocatoare. De exemplu, am un nou proiect unde îmbinăm tehnologia și interacțiunea directă cu publicul pentru a revitaliza clasicul "Macbeth", iar în "Girls & Boys" am explorat sănătatea mintală și violența familială. Cred că teatrul poate reflecta și contesta percepțiile sociale, inspirând schimbări fundamentale, și sunt dedicată să explorez aceste teme în munca mea artistică. T.S.: Dacă nu ai fi fost actriță, ce alt drum ai fi ales?
E.L.: E o întrebare bună, care mereu mă blochează pentru că odată ce am pornit pe acest drum, nu m-am mai gândit la alte opțiuni. Probabil aș fi ales tot ceva creativ, deoarece sunt dependentă de procesul de creație. Mintea mea este mereu plină de idei care așteaptă să fie transformate în realitate. Producția este o parte esențială a vieții mele, așa că, pe lângă actorie, îmi doresc să îmi deschid propria companie de teatru. Cred că, dacă nu aș fi fost actriță, aș fi urmat acest drum oricum. Sau, cine știe, poate aș fi devenit detectiv, fascinată de misterele și poveștile nerezolvate ale vieții. T.S.: Poate fi o întrebare clișeică, dar ai vreun personaj preferat? Și ai vreun dramaturg de suflet? E.L.: Un dramaturg drag sufletului meu este și va rămâne mereu Anton Cehov. Finețea cu care recreează ființele umane – modul în care gândesc, simt și adesea spun una dar trăiesc alta – este absolut remarcabilă. Mă fascinează în special dramaturgii care mă fac să reflectez și să îmi pun întrebări existențiale, iar Cehov este un adevărat geniu în acest sens. Unul dintre personajele mele preferate este Yelena din "Unchiul Vanya", un rol pe care sper să am ocazia să îl joc în curând. T.S.: Dacă ne poți spune, ce proiecte și surprize există în tolba minunată a Elenei Lozonschi în viitorul apropiat? E.L.: Urmează o perioadă dedicată lumii lui Shakespeare până la sfârșitul anului, cu proiecte precum reinterpretarea operei "Macbeth", „Comedia Erorilor” și „Visul Unei Nopți De Vară”. Voi adăuga update-uri pe website-ul meu www.elenalozonschi.com, așa că țineți aproape! T.S.: Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, îmi invit interlocutorul să adreseze un gând către cititorii și spectatorii noștri - existenți sau viitori posibili. Așa ca te invit și pe tine să împărtășești același lucru cu cititorii noștri. E.L.: Continuați să mergeți la teatru și să fiți deschiși către noi perspective. Dați o șansă teatrului experimental și sprijiniți artiștii la început de drum, care vin cu idei noi și dorința de a crea. Nu căutați întotdeauna perfecțiunea, ci bucurați-vă de frumusețea din experiențele imperfecte. Fiecare artist care reușește să meargă împotriva curentului merită aprecierea și susținerea voastră. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu și pentru că faceți parte din această minunată călătorie artistică!
0 Comments
Leave a Reply. |
Tudor Sicomaș
Jurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
July 2024
Categories |