În data de 22 septembrie 2023, după încheierea celei de-a XXI-a ediții a Simpozionului Internațional de Muzicologie „George Enescu”, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România organizează în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București și cu sprijinul ARTEXIM, evenimentul TRIADE, care propune un concert susținut de Trioul de coarde PROFIL (Diana Moș, Marian Movileanu, Mircea Marian), urmat de lansarea a 3 cărți de muzicologie ce reevaluează istoria muzicală românească, constituindu-se ca repere ale cunoașterii și înțelegerii acesteia.
0 Comments
În perioada 18-26 septembrie 2023, au loc, în cadrul celei de a doua ediții a Academiei de Arte Lugoj Clasic, cursurile de măiestrie dedicate tinerilor muzicieni susținute de bas-baritonul Sorin Coliban, mezzosoprana Aura Twarowska, cărora li se alătură pianistul Traian Moldovan (acompaniament), pianistul Dragoș Mihăilescu, violonista Alexandra Crișan, clarinetistul Dan-Florin Catina și de chitaristul Ion Dorobanțu. Lecțiile au loc la Școala de Muzică “Filaret Barbu” (pentru instrumente) și la Casa Bredicenilor și Clubul Copiilor din Municipiul Lugoj (canto), iar participarea cursanților este gratuită. Academia de Arte Lugoj Clasic este un proiect organizat de Asociația culturală Enthousiasmos cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj.
Programul Seriei Enescu și contemporanii continuă azi de la ora 11:00 la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă București cu recitalul pianistului Alexander Krichel. Acesta va interpreta lucrări de George Enescu, Maurice Ravel și Serghei Rahmaninov. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele se găsesc aici. Tot azi are loc și concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu, la Sala Radio, începând cu ora 13:00, în cadrul Seriei Orchestrelor Românești. Orchestra va fi dirijată de Roderick Cox şi o va avea alături pe Ioana Cristina Goicea la vioară. În program sunt lucrări de Ligeti, Korngold şi Ceaikovski. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele se găsesc aici. La fiecare ediție, Festivalul Internațional George Enescu aduce în Piața Festivalului concerte de muzică clasică menite să bucure deopotrivă locuitorii Bucureştiului dar și turiștii. Concertele ce au loc în perioada 17 - 24 septembrie în Piața George Enescu, cu acces gratuit, dau ocazia oricărui iubitor al muzicii să asculte orchestre de renume din România și Republica Moldova precum și soliști și instrumentiști celebri printre care violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Stefan Cazacu sau Zoli Toth alături de Orchestra Cameratei Regale.
AGENDA ZILEI 05.09.2023. Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, azi la Sala Palatului9/15/2023 Ziua de vineri începe cu un concert din Seria Concertelor de la Ateneu. Collegium Vocale Gent concertează de la ora 16:30, sub bagheta dirijorului Philippe Herreweghe. Se va interpreta lucrarea Misa în si minor BWV 232 de Johann Sebastian Bach, alături de sopranele Dorothee Mields și Margot Oitzinger, alto Alex Potter, tenorul Guy Cutting și bas Peter Kooij. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele se găsesc aici. Al doilea concert al zilei este cel din Seria Mari Orchestre ale lumii, cu începere de la 19:30 pe scena de la Sala Palatului. Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma va interpreta, sub bagheta dirijorului Tugan Sokiev, lucrări de George Enescu și Piotr Ilici Ceaikovski. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele se găsesc aici. „În artă, în literatură, în muzică, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruiești altcuiva.” spunea George Enescu, iar tema festivalului din acest an, „Generozitate prin muzică”, onorează spiritul mărinimos și altruist al marelui artist. Tema ediției din acest an nu este doar un slogan, ci se reflectă atât în program, cât și în acțiunile pe care organizatorul ARTEXIM le-a pregătit. Printre ele se numără și trei parteneriate cu organizații care lucrează în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le aduce mai aproape de lumea muzicii simfonice. Special Olympics, Fundația Motivation și Fundația Amurtel sunt cele trei organizații care s-au alăturat în acest an demersului organizatorilor de a crește accesibilitatea evenimentului.
AGENDA ZILEI 14.09.2023. Orchestra Operei de Stat Bavareze, pentru a doua oară la Sala Palatului9/14/2023 Azi are loc concertul Orchestrei de cameră din Zürich, în cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu de la ora 16:30, alături de violonistul Daniel Hope. În program vor fi lucrări de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Philip Glass, Arvo Pärt, Felix Mendelssohn, Edward Elgar, Alan Silvestri și Béla Bartók. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele se găsesc aici. Tot azi, în Seria Mari Orchestre ale lumii, cântă pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului și Orchestra Operei de Stat Bavareze, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, de la ora 19:30, cu Vilde Frang solistă, la vioară. În program vor fi lucrări de Victoria Poleva, Alban Berg și Richard Strauss. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele se găsesc aici. Între 15 și 17 septembrie 2023, DS Projects Lab îi aduce aproape pe unii dintre cei mai importanți reprezentanți ai avangardei dansului românesc, prin intermediul unor dansatori contemporani, în cadrul proiectului MC aVangaRda: VR eXperience.
Primul concert al zilei de miercuri se înscrie în Seria Concertelor de la Ateneu și începe la ora 17:00, când pe scena Ateneului Român revine violonista Patricia Kopatchinskaja, cu un recital ce include atât compoziții proprii cât și lucrări de Arnold Schönberg, Darius Milhaud, Béla Bartók și Maurice Ravel. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele se găsesc aici. Orchestra Operei de Stat Bavareze va susține tot azi primul său concert din această ediție, în Seria Mari Orchestre ale lumii, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski. Cu începere de la ora 20:00, concertul îl are ca solist pe Yefim Bronfman, la pian. În program vor fi lucrări de Richard Wagner, Robert Schumann și Simfonia nr. 4 în sol major de Gustav Mahler, lucrare la care va fi soprană Louise Alder. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele se găsesc aici. |
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
January 2024
Categories |