Opera Națională București începe prima ediție din 2024 a ciclului de conferințe SCENA GÂNDIRII cu o conferință despre estetica muzicală a marilor voci, care au făcut istorie pe prima scenă lirică a României. Evenimentul îl va avea ca invitat pe prof.dr. Stephan Poen, muzicolog, medic foniatru, doctor în Medicină și în Muzică.
0 Comments
Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.
Opera Națională București anunță cu bucurie și entuziasm o nouă colaborare strategică, marcând începutul unui parteneriat de o importanță semnificativă cu două dintre companiile din grupul PPC România - Rețele Electrice Muntenia (denumită anterior E-Distribuţie Muntenia și PPC Energy Services. Această inițiativă reprezintă un pas important în implicarea sectorului privat în sprijinirea artei lirice și a baletului, evidențiind dedicarea acestor entități pentru promovarea culturii și a valorilor artistice.
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ din Istanbul va organiza, în marja celebrării Zilei Culturii Naționale – 2024, un recital de muzică clasică în data 8 ianuarie, începând cu orele 20, la prestigioasa Operă de Stat Süreyya, din partea asiatică a metropolei turce.
Duminică, 14 ianuarie 2024, de la ora 19:00, violoniștii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, susțin un concert extraordinar la Sala Filarmonicii ”Dinu Lipatti” din Satu Mare, dedicat Zilei Culturii Naționale, care se sărbătorește în fiecare an pe 15 ianuarie. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, iar intrarea este liberă.
Bach, colegul de birou - comedie contemporană cu arome baroce la Casa Bolintineanu din București1/8/2024 Duminică, 4 februarie, la ora 12.00, Casa Bolintineanu din București (The Villa) va găzdui premiera spectacolului Bach, colegul de birou. Echipa care a realizat spectacolul independent de operă La Serva Padrona revine în acest an cu o comedie în care eleganța barocă devine expresia satirei mondene. Alexandru Pătrașcu semnează regia spectacolului care îi va avea ca protagoniști pe soprana Cleopatra David, baritonul Dan Macavei, basul Ștefan Lamatic și tenorul Nicolae Simonov. Celor patru cântăreți li se vor alătura șapte artiști instrumentiști, parteneri muzicali redutabili care vor intra în dialoguri captivante.
Biletele sunt disponibile în rețeaua https://www.blt.ro/ (discount 20% până pe 15 ianuarie) Luni, 15 ianuarie a.c., ora 18:30, Opera Națională București prezintă premiera capodoperei Oedipe de George Enescu, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Regia, decorul, costumele, luminile și coregrafia poartă semnătura lui Stefano Poda. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
În luna iubirii, acorduri romantice vor încălzi inimile pasionaţilor de operă şi operetă din Bucureşti şi Iaşi, odată cu concertul CHANSONS D’AMOUR: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia. Deschizători de drumuri printre refrenele ce fac inimile să tresară, vor fi tenorul Ștefan von Korch și soprana Cristina Maria Oltean, două voci selecte ale liricii autohtone, solişti cu apariţii frecvente pe scenele Operelor şi Filarmonicilor naţionale. Concertele sunt programate pe 3 februarie la Sala Dalles din capitală şi, respectiv, 11 februarie la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
Începutul Anului Nou aduce pe scena operei din București două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Madama Butterfly de Giacomo Puccini) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).
|
Tudor SicomasJurnalist teatral si critic de arta (si aici includ cam orice tine de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: opera, balet, dans contemporan, pictura, muzee, manifestari artistice de tot soiul si de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din Bucuresti, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Stiu, suna pompos. Si chiar si e, caci aici am invatat cam tot ce stiu acum – critica comparata, istoria teatrului romanesc, istoria teatrului universal si inca multe multe altele. Archives
January 2024
Categories |